Biletele de tren s-au scumpit pe furiș

Biletele de tren s-au scumpit duminică, 10 decembrie 2023, pe furiș. Nici Ministerul Transporturilor, nici operatorul feroviar de stat CFR Călători și nici operatorii privați nu au anunțat nimic oficial, scrie Club Feroviar.

Biletele s-au scumpit în medie cu 8,8%.

„Tarifele au fost actualizate, în conformitate cu prevederile legale, cu indicele de inflație înregistat în luna octombrie a anului. Valorile rezultate sunt rotunjite la cea mai apropiată valoare de 50 bani și 1 leu”, a declarat pentru Club Feroviar președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu.

Sezar Forest - soferi profesionisti
Victoria Federal IFN
Isoplus Special - Pasti
Brutaria Dragus
Amanet King Onix

SNTFC CFR Călători a dat vinerea trecută un comunicat în care anunța noutățile din Mersul Trenurilor 2023-2024, în care însă nu a pomenit nimic despre scumpirea biletelor de tren care a venit „la pachet” cu noul program de circulație. Este ultimul comunicat postat pe site-ul operatorului, între timp nefiind publicată nicio informație despre majorarea de tarife. La fel au procedat și operatorii privați de transport feroviar de călători.

După majorare, un bilet de tren de clasa a 2-a București-Constanța la Interregio costă 78,5 lei, pe relația București Nord-Brașov 64,5 lei, pe ruta București Nord-Suceava 118,5 lei, iar pe relația București Nord-Arad 145 de lei.


Apreciază
Distribuie