Câini antrenați în Munții Făgăraș, pentru salvarea victimelor din avalanșe

Salvamont România va antrena câini în Munții Făgăraș, începând de mâine, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență.

Patrupedele vor fi specializate ca salvatori montani până pe 15 martie, în cadrul Stagiul Naţional de Formare a Unităţilor Canine de Intervenţie la avalanșă. Se va întâmpla la 1.700 de metri altitudine, la cabana Capra din Transfăgărășan.

Unitatea canină, formată dintr-un conductor și un câine, trebuie să progreseze în aşa fel încât la examenul final să demonstreze capacitatea de a avea acces oriunde în zona montană, să execute misiunea de salvare prin găsirea a cel puţin două victime îngropate în zăpadă pe o suprafaţă de două hectare, după care să arate că se poate retrage în siguranţă. Necesitatea unei astfel de pregătiri este extrem de importantă, spun salvatorii, având în vedere că numai în ultimele trei ierni s-au înregistrat zece decese în avalanşe.

Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Agromar
Moveos
Mogaldea Therapy
Monumente funerare
JTTI

În prezent, corpul de conductori pentru câini de avalanşă din România este format din 11 unităţi canine, din opt judeţe. Iar Salvamont România şi-a propus să mărească numărul lor la 30, pentru a acoperi întreg arcul carpatic.

În perioada următoare, nu mai puţin de trei elicoptere echipate pentru salvare montană vor intra în acţiune şi vor fi sincronizate cu unităţile canine în timpul intervenţiei. Practic, salvatorii vor asigura gărzi de intervenţie pe toată perioada iernii.


Apreciază
Distribuie