În Făgăraş, la propriu, călcăm pe cadavre. Nu chiar la tot pasul dar, cel puţin în zona centrală, acolo unde, cu 50 de ani în urmă, se făceau plimbările de seară şi cele de duminica, la fel cum ieşeau „pe corso” burghezii din micul Paris.
Prin anii ‘65 – ’70, pe strada Republicii de astăzi se introducea canalizarea. Raionul Făgăraş, cum era atunci, dădea de… civilizaţie. Subsolul oraşului ascundea însă istoria… ori cu totul altceva. Nu ştie nimeni să spună.
Pe latura cuprinsă între fostul Hotel „Progresul“ şi fostul Cinema „Negoiu“, conductele de canalizare au fost introduse pe mijlocul străzii. Când muncitorii au săpat pentru a introduce ţevile, aceștia au descoperit câteva sicrie. Sunt şi astăzi acolo, acoperite cu ciment şi neştiute aproape de nimeni.
Un făgărăşean, ieşit azi la pensie, îşi aduce bine aminte cum au dat muncitorii peste coşciugele de lemn. Dorin Cupu are 63 de ani, iar pe vremea când Făgăraşul se zbătea să aibă canalizare era doar un copil. „S-au făcut săpături la o adâncime de doi metri pe mijlocul drumului. Prin secţiunea săpată, înspre partea cu casele, nu înspre parc, s-au găsit atunci vreo 6-7 sicrie. Erau din lemn şi se aflau într-o stare destul de bună. Probabil că au mai fost şi altele putrezite, dar acestea se vedeau clar. Noi, copiii, am aflat în oraş că s-au descoperit şi am dat toţi fuga să vedem. Muncitorii care au introdus ţevile nu au scos coşciugele din pământ, aşa că şi azi sunt acolo. Au turnat ciment peste” explică Dorin Cupu.
„Cimitir” în faţa cofetăriei
Pe vremea când Făgăraşul era raion şi aparţinea de Regiunea Stalin, multe aspecte şi multe clădiri erau diferite de vremurile actuale sau pur şi simplu nu existau. Partea respectivă de centru, însă, era aproape la fel ca şi astăzi, cu singura deosebire că unele spaţii aveau destinaţii diferite. „Unde a funcţionat până de curând magazinul „Rombiz“ era un restaurant. Și nu era singurul de pe latura respectivă. În locul Băncii „Carpatica“ mai era o autoservire, împinge tava cum i se spunea! Pe locul sălii de sport era celebra cofetărie Embacher, care făcea cele mai bune prăjituri din oraş” îşi aminteşte pensionarul Dorin Cupu.
Toate acestea aveau cu doi metri mai în faţă, în subsol, sicriele de lemn, despre care nimeni nu a ştiut să dea explicații atunci şi, cu atât mai puţin, astăzi.
(Cristina Cornilă)
