Calendarul evenimentelor care vor avea loc vara aceasta la Făgăraș

Casa de Cultură a finalizat calendarul evenimentelor care vor avea loc în oraș pe parcursul lunilor iunie, iulie și august 2024. Va fi un sezon plin cu spectacole, concerte, festivaluri ș.a. Zilele Făgărașului nu vor mai avea loc în acest an, însă în perioada în care erau organizate se va desfășura evenimentul „Trei seri culturale în inima României”, primit bine de public la edițiile anterioare.

Iată cum arată calendarul integral:

IUNIE

1 iunie 2024

Ora 15.00 – Ateliere de creație (curtea interioară a Cetății)

Ora 18.00 – Spectacol de muzică ușoară cu tineri artiști locali & THE URS (curtea interioară a Cetății)

Organizatori: Primăria Făgăraș, Casa de Cultură Făgăraș și Muzeul Țării Făgărașului ”Valer Literat”

2 iunie 2024

Ora 20.30 – Spectacol de teatru pentru copii ”Lampio și grăuntele de lumină” (curtea interioară a Cetății)

Organizatori: Primăria Făgăraș, Casa de Cultură Făgăraș și Muzeul Țării Făgărașului ”Valer Literat”

Începând cu 8 iunie 2024 se va relua ceremonialul Gărzii Cetății (luna iunie în fiecare sâmbătă de la ora 12.00, iar în lunile iulie și august sâmbăta și duminica de la ora 12.00)

8 iunie 2024

Bikeathon Țara Făgărașului (zona pietonală a Cetății Făgăraș)

Organizator: Fundația Comunitară Țara Făgărașului

Partener: Primăria Făgăraș

11 iunie 2024

Expoziția Patrimoniu restaurat din colecțiile Muzeului Țării Făgărașului

Organizator: Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”

13 iunie 2024

Ora 13.30 – Eveniment dedicat eroilor neamului (Monumentul Eroilor de lângă Catedrala ”Sf. Ioan Botezătorul” Făgăraș)

Organizatori: Primăria Făgăraș și Casa de Cultură făgăraș

Ora 18.00 – Spectacolul ”Share location: Rezistența Făgăraș” (Crama Cetății Făgăraș)

Organizator: Instiutul de cercetare Făgăraș

Parteneri: Casa de Cultură Făgăraș și Muzeul Țării Făgărașului ”Vale Literat”

24 iunie 2024

Ora 15.00 – Parada iilor din Țara Făgărașului (podul Cetății Făgăraș)

Ora 16.00 – ”Meditații lăutărești cu DAMIAN DRĂGHICI” (curtea interioară a Cetății Făgăraș)

Organizator: Casa de Cultură Făgăraș

26 iunie 2024

Ora 12.30 – Ziua Drapelului Național (în fața Casei de Cultură Făgăraș)

Organizatori: Primăria Făgăraș și Casa de Cultură Făgăraș

29 iunie 2024

ora 18.00 – Concert muzical – coral Corul de copii UNISON (curtea interioară a cetății)

Organizatori: Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” și Asociația George Dumitrașcu Brașov

30 iunie 2024

Ora 20.00 – Concert Ada Milea și Bobo Burlăceanu (amfiteatrul de vară)

Organizator: Casa de Cultură Făgăraș

Demgy
Sumi Agro - Kaishi
Monumente funerare
Florian Shaorma
Mobila SH
Reno Depo

 

IULIE

4 iulie 2024

Deschidere expoziție de pictură (Atelier de creație)

Organizatori: Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” și artiști plastici

14 iulie 2024

Ora 19.00 – Parada stradală ”Amurgul baroc” (zona pietonală de lângă Catedrala ”Sf. Ioan Botezătorul”)

Organizator: Casa de Cultură Făgăraș

21 iulie 2024

Ora 21.00 – Concert trupa ”Acustic Boyz” (amfiteatrul de vară)

Organizator: Casa de Cultură Făgăraș

23 iulie 2024

Deschidere expoziție de pictură artist Ciprian Muntiu

Organizatori: Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” și pictorul Ciprian Muntiu

26 iulie 2024

Ora 17.00 – Festivalul portului popular ”Făgăraș, foaie de ceapă!” ediția a VII -a (curtea interioară a cetății)

Invitați: Artiști locali și ansambluri folclorice din Făgăraș și Țara Făgărașului

               Ansamblul profesionist CINDRELUL – JUNII SIBIULUI

               ANSAMBLUL ETNOFOLCLORIC ”PLĂIEȘII” DIN REPUBLICA MOLDOVA

Organizator: Casa de Cultură Făgăraș

 

AUGUST

9, 10, 11 august 2024Rezistența Făgăraș – Bike fest ediția a V – a (Dealul Galațiului)

Organizator: Asociația Rezistența Făgăraș

Partener: Primăria Făgăraș

16, 17, 18 august 2024

Evenimentul ”Trei seri culturale în inima României”, ediția a IV- a (zona centrală)

Vineri, 16 august, ora 20.00 –  seara jazz cu DALMA & BAND

Sâmbătă, 17 august, ora 21.00 – seara rock cu ONENIGHTSTAND

Duminică, 18 august, ora 20.00 – seara folk cu NICU ALIFANTIS

Organizator: Casa de Cultură Făgăraș

Proiect finanțat de Consiliul Județean Brașov

23, 24, 25 august 2024

Festivalul medieval ”Medfest 2024” cu activități interactive, spectacole pentru copii, piese de teatru, tabere și spectacole de dans medieval, paradă cu domnițe și cavaleri, concerte folk și show-uri cu foc. (Cetatea Făgăraș)

Organizatori: Primăria Făgăraș, Muzeul Țării Făgărașului ”Valer Literat” și Casa de Cultură Făgăraș

Intrarea este gratuită!


Apreciază
Distribuie