Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, după ce a fost ridicat din trafic în cursul dimineții și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde au avut loc percheziții. Anchetatorii îl cercetează într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituire a unui grup infracțional organizat, potrivit News.ro și Agerpres.
Georgescu a ajuns la sediul DIICOT în jurul orei 15.00, după aproape nouă ore de percheziții la locuința sa. În fața instituției îl așteptau câteva zeci de susținători, cu steaguri și pancarte. Fostul candidat nu a făcut declarații înainte de a intra în sediul DIICOT.
Potrivit unor surse judiciare citate de presa centrală, Georgescu s-ar fi prevalat de dreptul la tăcere și ar fi refuzat să dea declarații în fața anchetatorilor.
Cinci percheziții în București și Ilfov
Acțiunea DIICOT a început luni dimineață. Procurorii DIICOT – Structura Centrală și polițiștii Direcției de Investigații Criminale din IGPR au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară în București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.
La locuința lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, perchezițiile s-au încheiat după aproape nouă ore, iar acesta a fost apoi escortat de procurori și forțele de ordine către sediul DIICOT.
În paralel, la DIICOT a fost adus pentru audieri și Ionel Rusen, celălalt bărbat cercetat în dosar. Ulterior, și acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Dosarul vizează un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro
Potrivit DIICOT, ancheta vizează trei persoane – doi cetățeni români și un cetățean italian – despre care procurorii susțin că ar fi constituit, în septembrie 2021, un grup infracțional organizat.
Anchetatorii susțin că membrii grupării ar fi indus în eroare un om de afaceri în legătură cu posibilitatea obținerii unei finanțări externe de 6 milioane de euro, condiționată de depunerea unei garanții. Victima ar fi transferat peste un milion de euro, iar ulterior, după ce i s-ar fi promis majorarea finanțării la 15 milioane de euro, ar mai fi transferat 100.000 de euro. Prejudiciul indicat de DIICOT depășește astfel 1,1 milioane de euro.
Ancheta a pornit de la o plângere depusă în ianuarie 2024 de omul de afaceri Răzvan Leu, care a declarat că ar fi pierdut peste un milion de euro în urma promisiunii unei finanțări care nu s-ar fi concretizat.
Călin Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar acuzațiile formulate de procurori urmează să fie verificate în cadrul procedurii judiciare.






























