Campania „Producător din Ţara Făgăraşului” – Daniel şi Angelica Rădoiaş

Făgărăşenii au început să devină din ce în ce mai atenţi cu ceea ce cumpără din piaţa din oraş, mai ales după ce au aflat din campania „Producător din Ţara Făgăraşului” despre producătorii autohtoni. De mai multe ediţii, săptămânalul Bună Ziua Făgăraş oferă cititorilor amănunte despre activitatea producătorilor din zonă, dar şi imagini cu terenurile cultivate de aceştia.

În acest număr al ziarului, vă prezentăm o familie de apicultori, mai ales că, în fiecare an, pe 20 iulie îl sărbătorim pe Sfântul Ilie, considerat patronul spiritual al apicultorilor. În plus, în aceste zile se recoltează mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.

Daniel şi Angelica Rădoiaş sunt apicultori din Mândra. Cei doi sunt în zonă doar din 2003, de când au părăsit Ploieştiul şi s-au stabilit aici. Apicultura a fost o îndeletnicire a familiei încă din 1995, când Angelica Rădoiaş a insistat pentru acestă îndeletnicire, ea deţinând şi o diplomă de apicultor. Tot stupii şi dorinţa de a găsi locuri mai bune pentru aceştia i-au purtat pe soţii Rădoiaş în zona noastră, iar acum sunt bucuroşi că au făcut această alegere.

La Mândra, ei deţin 30 de ari de teren, dintre care 400 de metri pătraţi sunt solarii. Au şi 120 de stupi, cu care pleacă în pastorală în diferite zone din ţara noastră.

campanie 2

Daniel are 66 de ani, iar Angelica 61, iar pentru apicultură şi pentru produsele agricole pe care le vând în piaţă sunt ajutaţi şi de cei doi fii ai lor.

„În piaţă vindem numai ce producem pe terenul nostru: ceapă, roşii, castraveţi, sfeclă, morcovi, păstrânac, dovlecei, fasole, ardei, cimbru, salată, spanac, ţelină, pătrunjel, castraveţi…

Monumente funerare
curatare tapiterie
Victoria Federal IFN
Firma servicii renovare
Amanet King Onix
Spalatoria GPC
JTTI

Mierea pe care o vindem în piaţă este de rapiţă, tei, salcâm, polifloră şi mai vindem şi fagure, polen, propolis şi tinctură de

propolis. Tot ce vindem pe piaţă e produs la noi în curte; nu îmi convine să aduc din altă parte când am atâta producţie chiar aici la mine. Măcar de-aş vinde tot ce producem”, explică Daniel Rădoiaş. El spune că pentru producţia din curte foloseşte gunoi de grajd în fiecare primăvară. „Este exclus să folosim chimicale, mai ales că avem câţiva stupi chiar lângă terenurile cu produse agricole. Am omorî albinele cu mâna noastră”, spune producătorul.

Acasă la familia Rădoiaş i-am găsit pe cei doi fii „îmblânzind” albinele, verificând stupii, aşa cum o cere acestă îndeletnicire. „Am

început stupăritul cu o remorcă şi cu un ARO şi dormeam în cort atunci când mergeam în pastorală. Apoi ne-am ridicat încet, încet, iar acum mergem cu un camion. Am vrut să accesăm şi fonduri structurale pentru albine, dar birocraţia şi metoda de rambursare e atât de complicată, încât am părăsit acest gând. Ne descurăm noi aşa cum putem şi suntem mulţumiţi cu ce avem”, spun băieţii familiei Rădoiaş.

Din 2004, familia Rădoiaş este prezentă în piaţă cu produsele lor şi se întreţin doar din această activitate, pe lângă pensia modestă, obţinută după 26 de ani de muncă serioasă.


Apreciază
Distribuie