Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Social • Care au fost cauzele incendiului de pe Tăbăcari?

Care au fost cauzele incendiului de pe Tăbăcari?

Marţi dimineaţă, 18 noiembrie, o locuinţă aflată la etajul al II-lea al unui bloc de pe strada Tăbăcari a luat foc. Proprietarul nu se afla acasă, dar o vecină, care a simţit fumul şi care avea cheia apartamentului, a sunat pompierii. Blocul este situat la DN1, iar ferestrele apartamentului cu pricina sunt poziţionate înspre drumul naţional.

O autospecială a Detaşamentului de Pompieri Făgăraş şi echipajul aferent au fost suficiente pentru a stinge incendiul. Pompierii au stabilit ca şi cauză a izbucnirii lui ,,efectul termic al curentului electric”, însemnând în cazul de faţă un radiator băgat în priză.

Primul care s-a aprins a fost cablul radiatorului, iar afectată a fost numai camera apartamentului respectiv.

La doi pași
Amanet King Onix
Free Cash Point
Vibe
Demgy
Monumente funerare
Reno Depo
Mobila SH
Dabo
Florian Shaorma

Proprietarul imobilului nu se afla în Făgăraş, dar a lăsat cheia de la apartament unei vecine, astfel că pompierii nu au fost nevoiţi să forţeze uşa de acces.

Nu a existat pericol ca deflagraţia să se extindă şi la aprtamentele de pe scară, dar inundaţia necesară pentru stingerea flăcărilor a fost iminentă.

(Cristina Cornilă)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Free Cash Point
La doi pași
Mobila SH
Monumente funerare
Reno Depo
Amanet King Onix
Dabo
Vibe
Demgy

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.