Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Social • Carne vândută fără să treacă prin contabilitate

Carne vândută fără să treacă prin contabilitate

Atenţie de unde cumpăraţi carne de sărbători. Ajutaţi, fără să ştiţi, comercianţii să se îmbogăţească pe spinarea statului! Un magazin din oraşul nostru s-a aprovizionat în această lună de 17 ori cu carne, pe care a vândut-o, însă nu a înregistrat-o şi în contabilitate.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au organizat zilele trecute o verificare în urma căreia a ieşit la iveală faptul că magazinul deţinea 17 facturi de achiziţie pentru produse din carne şi mezeluri, în valoare totală de 5.220 lei, produse care au fost comercializate în luna decembrie, dar fără a se înregistra veniturile realizate.

De asemenea, oamenii legii au identificat alte 15 facturi de achiziţii de ţigări cu timbru fiscal legal aplicat, în valoare totală de 16.700 lei, produse care au fost comercializate în perioada 2011–2014, fără a se înregistra în evidenţa contabilă veniturile realizate, după cum a declarat cms. şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.

Reno Depo
Mobila SH
Florian Shaorma
Monumente funerare
La doi pași
Amanet King Onix
Free Cash Point
Demgy
Dabo
Vibe

Administratorul magazinului este cercetat sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat fiind de 10.000 lei.

(Andreea Marga)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Mobila SH
Amanet King Onix
Reno Depo
Dabo
Vibe
Free Cash Point
Florian Shaorma
La doi pași
Demgy
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.