Clarfon 2
Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Cultură Casa de Cultură, tot mai aproape de o altă faţă

Casa de Cultură, tot mai aproape de o altă faţă

Într-o lună Casa de Cultură ar trebui să arate impecabil. E drept fără scaune! Dar ar fi singurele care ar mai trebui montate de atunci încolo. 400 de scaune va trebui să achiziţioneze municipalitatea pentru sala mare de spectacole, mai puţin cu 100 faţă de câte au fost până în prezent. Asta, pentru a se respecta ca la carte noile norme din instituţiile de cultură care impun spaţii mai mari atât între rânduri, cât şi între cotierele a două scaune alăturate. Un fotoliu costă între 150 şi 200 de euro, în funcţie de model şi producător.

Toate lucrările, fără sumele necesare achiziţionării fotoliilor, însumează 225.000 lei. Ieftin, dacă ne gândim că de vreo 50 de ani, de când a fost construită, instituţia de cultură nu a fost reparată integral niciodată. Lucrările au debutat la finalul lui noiembrie 2013 şi ar trebui să mai dureze încă o lună.

,,Până la momentul la care vorbim au fost refăcute tavanele, s-au montat noisisteme de iluminat cu leduri, a fost îmbunătăţit sistemul de încălzire care de acum ne permite şi aer condiţionat pe timp de vară. Tapiseria pereţilor de culoare roşu-grena este nouă, holul şi toaletele au fost reabilitate, iar instalaţia electrică la fel”, explică directorul Casei de Cultură, Mihai Giuriţan.

Încă se lucrează la finisatul uşilor, adică la recondiţionarea celor vechi, şi la raşchetarea parchetului. Urmează să mai fie achiziţionată pânza cortinei, dar ea va fi aleasă numai în funcţie de nuanţa fotoliilor.

Infinity GSM
Benzinariile Recea & Soars
Amanet King Onix
Stefion Trans
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Proaspat Alb
UPRUC-CTR
Reno Depo
Florian Shaorma

Când se va ridica pentru prima dată noua cortină pe scena Casei de Cultură, din spatele ei se vor înfăţişa publicului doi făgărăşeni. Michaela Judele (directoarea Liceului Teologic) şi însuşi Mihai Giuriţan (şeful Casei de Cultură) vor juca în piesa „Prah” de Gyorgy Spiro, în regia lui Cristian Ioan, într-un spectacol în cinstea inaugurării.

 

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Reno Depo
Infinity GSM
Amanet King Onix
Proaspat Alb
Stefion Trans
Monumente funerare
UPRUC-CTR
Benzinariile Recea & Soars
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.