Ceapa… de la care râzi cu lacrimi!

Avem primele date despre Festivalul de umor ,,Ceapa de aur”, care are toate şansele să se desfăşoare în zilele de 12 şi 13 iunie la Casa de Cultură. Este o condiţie suspensivă la mijloc, ţinând cont că organizarea la o dată fixă a festivalului de umor depinde sută la sută de scaunele din Casa de Cultură.

Reparaţiile la sala mare de spectacole au ajuns la final, dar fotoliile sunt însă o mare necunoscută. Cele aproximativ 400 de scaune trebuie cumpărate la licitaţie de Primăria Făgăraş, iar dacă ele vor fi aduse şi montate până atunci, cea mai mare piedică a acestui festival se poate considera înlăturată.

Anul acesta se va marca ediţia cu nr. XV a festivalului umoristic. Deşi ne-am obişnuit anual cu prezenţa caricaturistului Ştefan Popa Popa’s, la această ediţie juriul nu va mai fi condus de el.

,,Ne-am propus să îi aducem anul acesta în juriu pe Sergiu Vaida şi pe scriitorul umoristic Cornel Udrea de la Cluj. Sergiu va veni cu o echipă de la TVR 2 pentru promovarea evenimentului, iar Cornel Udrea îmi este prieten şi de ani buni ar fi vrut să vină la spectacol”, a dezvăluit primele informaţii, încă nebătute în cuie, consilierul local Ilie Bradaşuc, unul dintre organizatori.

2 în 1

Brutaria Dragus
Demgy
Primaria Soars - Pasti 2024
Sezar Forest - soferi profesionisti
 Ilie Bardasuc - organizator
Ilie Bardasuc – organizator

,,Ceapa de aur” îşi va consuma ediţia cu numărul XV în două zile consecutive. ,,Pentru prima dată am vrea să îmbinăm umorul cult cu umorul neprofesionist, dar de foarte bună calitate, pe care timp de peste 14 ani l-am arătat spectatorilor făgărăşeni. Dacă programul de reparaţii la Casa de Cultură se încheie până atunci, în prima zi a Festivalului, joi, 12 aprilie, vrem să prezentăm o piesă de teatru a unui renumit teatru bucureştean. Ne-am gândit la ,,Titanic vals” pus în scenă de actorii Teatrului Nottara. De la ora 16.00 la 18.00 piesa se va juca gratis pentru elevi, iar de la ora 19.00 la ora 21.00 accesul va fi pentru restul publicului pe bază de bilet de intrare. În a doua zi va avea loc spectacolul trupelor de amatori, la care am invitat 6 grupuri de umor din ţară şi în jur de 10 interpreţi individuali”, mai spune Ilie Bardaşuc.

La începutul anului, când s-a creionat proiectul de buget local, Legislativul Făgăraşului a votat o sumă de 15.000 de lei pentru festival. Organizatorul acestuia a mai solicitat încă 10.000 de lei de la Consiliul Judeţean Braşov, suplimentarea fiind necesară pentru plata actorilor de la Nottara.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie