Star FM - TOP Header
Clarfon - noiembrie
Clarfon
Acasă Social Certificat energetic pentru apartamente şi case

Certificat energetic pentru apartamente şi case

Din 20 iulie a devenit obligatoriu ca fiecare locuinţă să aibă certificat energetic, atunci când e vândută, închiriată sau construită. De acum făgărăşenii care vor să-şi vândă apartamentul sau casa trebuie să plătească un evaluator pentru ca acesta să elibereze un certificat energetic.

„Certificatul de performanţă energetică ne arată clasa în care se încadrează apartamentul, de fapt eficienţa energetică a acestuia. Dacă este scăzută se încadrează în clasa G, dar poate urca până la clasa A care înseamnă eficienţă energetică ridicată. Acest certificat ne dă consumul anual specific de energie al locuinţei, ne arată emisiile de CO2, ne arată tipul apartamentului, orientarea, suprafaţa încălzită, volumul încălzit, regimul de înălţime şi alte date necesare pentru vânzare, cumpărare sau chiar închiriere”, a explicat  Dacia Săpătoru din cadrul Compartimentului Energetic al Primăriei Făgăraş.

Certificatele sunt de tipul A, B, C, D, E, F şi G. În Făgăraş majoritatea apartamentelor din blocuri este de tipul C. O casă, dacă este construită de la zero, cu geamuri termopan, cu panouri solare şi cu izolaţie termică, poate ajunge până în clasa A. În schimb sunt şanse mici să găsim un apartament de tipul A în tot Făgăraşul.

Monumente funerare
Stand-up Diplomacy Tour
Florian Shaorma
UID Fagaras
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Reno Depo
Amanet King Onix

Preţurile locuinţelor vor ţine cont de acum înainte şi de acest certificat energetic.

(Cristina Cornilă)

 


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Amanet King Onix
Monumente funerare
UID Fagaras
Florian Shaorma
Stand-up Diplomacy Tour
La doi pasi
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.