Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Social • Cetatea Făgăraș, într-un documentar Discovery
,

Cetatea Făgăraș, într-un documentar Discovery

Cetatea Făgăraș continuă să stârnească interes atât la nivel național, cât și internațional.

Monumentul istoric, considerat de Huffington Post drept „unul dintre cele mai frumoase castele din lume”, va apărea într-un documentar care va fi difuzat de Discovery Channel.

Subiectul producției germane este „Războiul de 30 de ani” – un război purtat sub pretext religios între anii 1618-1648.

La doi pași
Free Cash Point
Vibe
Reno Depo
Dabo
Amanet King Onix
Mobila SH
Monumente funerare
Demgy
Florian Shaorma

Făgărășenii au posibilitatea să participe la acest proiect! Ei pot fi actori și vor fi remunerați chiar dacă nu sunt profesioniști. Trebuie să fie localnici, să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 60 de ani, și să se înscrie la casting, AICI. Cei care se vor înscrie vor avea oportunitatea să se întoarcă în timp pentru că vor fi costumați în haine fabuloase, potrivite acelor vremuri.

Filmările pentru o parte din documentarul istoric se vor desfășura pe parcursul a două zile, 20-21 octombrie 2017.

 


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Dabo
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Free Cash Point
Mobila SH
Demgy
Vibe
La doi pași
Monumente funerare
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.