Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Politic • Consiliul Local, convocat în ședință ordinară pe 27 august

Consiliul Local, convocat în ședință ordinară pe 27 august

Consiliul Local al Municipiului Făgăraș este convocat în ședință ordinară joi, 27 august 2026, de la ora 15:00. Aleșii locali vor avea pe masă 37 de puncte, între care rectificarea bugetului municipiului, constituirea unei fideiusiuni pentru garantarea obligațiilor de plată ale Salco Serv, înființarea Consiliului local consultativ al tinerilor și aprobarea rețelei școlare pentru anul de învățământ 2026-2027.

Unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi vizează rectificarea bugetului Municipiului Făgăraș pentru anul 2026. Totodată, consilierii sunt chemați să aprobe constituirea unei fideiusiuni de către municipiu în favoarea S.C. FIN-ECO S.A., pentru garantarea obligațiilor de plată ale S.C. SALCO SERV S.A.

Pe ordinea de zi se află și proiectul privind înființarea „Consiliului local consultativ al tinerilor” din Făgăraș, precum și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a acestuia. Prin același proiect se propune încetarea efectelor unor hotărâri adoptate în 2023.

Un alt proiect vizează aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar din municipiu pentru anul școlar 2026-2027.

Consilierii vor dezbate și un proiect privind modificarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, prin predarea către operator a unor bunuri rezultate în urma investițiilor și lucrărilor executate pe domeniul public al municipiului, pe strada Veteranilor.

Pe ordinea de zi se regăsesc mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului. Printre acestea se numără dezmembrarea unui teren intravilan din Cartierul Combinat, cu o suprafață de 231.352 de metri pătrați, în trei loturi, precum și alipirea a două terenuri situate pe strada Salcâmului, cu suprafețe de 27.389 de metri pătrați și, respectiv, 350 de metri pătrați.

Un număr important de proiecte vizează vânzarea directă, cu respectarea dreptului de preemțiune, a unor apartamente aflate în proprietatea privată a Municipiului Făgăraș sau în administrarea acestuia. Sunt incluse locuințe de pe străzile Tudor Vladimirescu, Ciocanului și Clorului.

Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Amanet King Onix
La doi pași
Dabo
Florian Shaorma
Reno Depo
Vibe
Demgy

Aleșii locali vor decide și cu privire la darea în administrare, pentru o perioadă de cinci ani, a patru cinuri, respectiv bărci din lemn, către societatea „Piețe, târguri și oboare Făgăraș SRL”.

Un alt punct se referă la desemnarea a doi membri ai Consiliului Local în comisia care va analiza solicitările pentru repartizarea și închirierea locuințelor sociale NZEB destinate tinerilor din grupuri vulnerabile.

Consiliul Local va analiza și plângerea prealabilă formulată de S.C. TRANSBUS S.A. și va avea de decis asupra încetării efectelor HCL nr. 157 din 25 iunie 2026.

Pe ordinea de zi mai figurează modificarea componenței Comisiei de verificare și auditare a locuințelor din fondul locativ al municipiului și al locuințelor pentru tineri construite prin ANL, precum și transformarea unei funcții de execuție din statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului.

În cadrul ședinței urmează să fie ales și președintele de ședință pentru luna septembrie 2026.

Consilierii vor lua act, de asemenea, de raportul primarului privind starea socială, economică și de mediu a municipiului Făgăraș în anul 2025 și de rapoartele de activitate pentru anul trecut ale mai multor consilieri locali.

Ședința se va încheia cu punctul „Diverse”. Toate proiectele de hotărâre pot fi consultate pe site-ul Primăriei Făgăraș, AICI.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Dabo
Vibe
Reno Depo
Mobila SH
La doi pași
Demgy
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.