Construirea autostrăzii Comarnic-Brașov, obligatorie prin lege

foto: stirileprotv.ro

Guvernul ar putea fi obligat prin lege să construiască cea mai așteptată autostradă din România.

O inițiativă legislativă care vizează construirea autostrăzii Comarnic – Brașov până la finalul anului 2021 a fost înregistrată la Senat, marți, de mai mulți parlamentari PMP și unul ALDE.

Proiectul prevede înființarea unei companii al cărei singur obiectiv să fie construirea autostrăzii în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a legii, adică de la 1 ianuarie 2019, potrivit G4Media.ro.

Inițiativa legislativă prevede că, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, la propunerea Ministerului Transporturilor, Guvernul este obligat să înființeze o societate pe acțiuni, cu obiect de activitate proiectarea și construirea obiectivului de investiții Autostrada Brașov – București și denumită Compania Națională pentru Construirea Autostrăzii București – Brașov – S.A.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România ar urma să transfere proiectele de infrastructură de transport rutier, inclusiv cele aflate în faza de pregătire, către Compania Națională pentru Construirea Autostrăzii București – Brașov – S.A., în termen de 60 de zile de la data înființării acesteia.

Agromar
curatare tapiterie
Demgy
Primaria Soars - Pasti 2024
Monumente funerare
Isoplus Special - Pasti
JTTI

Inițiatorii arată în expunerea de motive a proiectului că doar tronsonul București – Ploiești a fost construit până acum, în vreme ce bucata Ploiești – Brașov, cu o lungime de 109 km și o valoare estimată de 1,3 miliarde euro fără TVA, a fost împărțită în două: tronsonul Ploiești – Comarnic (perioadă de implementare cuprinsă între 2021 și 2023) și tronsonul Comarnic – Brașov (perioadă de implementare 2020).

Cu toate acestea, subliniază inițiatorii proiectului, ”pentru tronsoanele Ploiești – Comarnic și Comarnic – Brașov au fost realizate doar studii de fezabilitate”. În expunerea de motive sunt trecute în revistă și contraperformanțele ultimelor Guverne în materie de construcție de autostrăzi. Detalii, aici.


Apreciază
Distribuie