Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Social • Cu toate forţele. Spre reciclare!

Cu toate forţele. Spre reciclare!

Primăria Făgăraş apelează şi la cetăţenii adulţi ai municipiului să sprijine campania de colectare selectivă a deşeurilor, pentru ca oraşul să câştige titlul de ,,Oraşul reciclării” şi să primească o investiţie de 12.000 de euro într-un parc tematic.

În principiu, în lupta cu celelalte 44 de localităţi din ţară, autorităţile se bazează pe efortul elevilor şi preşcolarilor, care strâng în instituţiile de învăţământ materiale reciclabile.

Cu toate acestea este binevenit şi ajutorul adulţilor. Municipalitatea trebuie să facă dovada că a colectat, diferenţiat, cât mai multe tone de hârtie, plastic şi aluminiu.

Dacia Săpătoru de la Compartimentul Energetic al Primăriei, spune că inclusiv administraţia publică s-a pus pe colectat selectiv. Femeile de serviciu din Primărie au fost instruite cum să arunce deşeurile.

Amanet King Onix
Mobila SH
Reno Depo
Demgy
Vibe
Dabo
Free Cash Point
Florian Shaorma
Monumente funerare
La doi pași

Autorităţile sunt hotărâte să se înscrie şi la anul în acest concurs, indiferent de rezultatul obţinut la această ediţie.

Competiţia este organizată de Eco-Rom Ambalaje, o societate naţională cu capital integral de stat care se ocupă cu implementarea programelor de colectare selectivă şi de la care Făgăraşul are toate containerele de tip clopot de pe domeniul public.

(Cristina Cornilă)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Florian Shaorma
Vibe
Demgy
Amanet King Onix
Dabo
Mobila SH
Free Cash Point
La doi pași
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.