Cum s-a copiat la Bacalaureat cu ajutorul WhatsApp

foto: antena3.ro

Absolvenţii claselor a XII-a au găsit o modalitate de a copia la proba de Limba și literatura română, susținută astăzi la Bacalaureat, cu ajutorul aplicației WhatsApp.

A fost creat un grup pe aplicația WhatsApp, unde candidații aflați în sala de examen postau subiectele primite, iar ceilalți membri se ofereau să le trimită rezolvările, potrivit Antena 3.

În cursul dimineţii, un participant anonim a postat un cod QR WhatsApp într-un grup Facebook. Prin scanarea acestuia, participanţii grupul de pe Facebook aveau acces într-o conversaţie privată pe WhatsApp. Candidații postau subiectele primite la Limba și literatura română, iar ceilalți membri trimiteau rezolvările în timp real.

Pe de altă parte, platforma dexonline.ro a publicat o listă cu termenii care au fost cei mai căutați în timpul examenului național. În fruntea listei se află „de bună seamă”, care a fost căutat de 771 de ori, „implozie”, accesat de 615 ori și „bunăvoie” de 258 de ori. Administratorii au precizat ulterior că „am verificat logurile și aproape 100 dintre căutările lui „de bună seamă” au fost înainte de ora 10 (inclusiv câteva înainte de ora 6)! Asta în condițiile în care în medie, în ultima lună, a fost o singură căutare pe zi pentru această sintagmă!”


Apreciază
Distribuie