Dă, Doamne, să treacă autostrada prin Făgăraş!

Primarul Sibiului vrea că autostrada să treacă pe la Făgăraş! Klaus Iohannis a declarat că varianta construirii unei autostrazi Sibiu-Braşov este mai ieftină decat varianta unei autostrăzi care să lege Sibiul de Bucureşti prin Piteşti, cum era, de altfel, prevăzut. primarul Sorin Manduc

Iohannis a declarat că această variantă a fost discutată şi cu premierul Victor Ponta, cand primul ministru a participat la Raliul Sibiului. În opinia edilului, autostrada care trece prin municipiul Făgăraş nu ar avea probleme tehnice deosebite, s-ar construi pe un teren uşor, cu puţine locuri unde ar apărea complicaţii, pe când autostrada Sibiu – Piteşti ar fi prin zonă de munte, mai complicată şi mai scumpă.

Primarul Mănduc este în culmea fericirii, dacă Făgăraşul ar fi în calea autostrăzii: „Mă bucur că această idee revine în actualitate şi mă bucur că primarul Iohhanis este cel care ridică această problemă. Pentru Făgăraş ar fi o soluţie formidabilă! Joncţiunea dintre două autostrăzi în centrul României, la Făgăraş, ar fi benefică pentru toată Ţara Făgăraşului! Şi din punct de vedere geografic cred că lucrurile ar sta mult mai simplu pe relaţia Sibiu – Făgăraş.”

Proaspat Alb
Brutaria Dragus
JTTI
Florian Shaorma - Pasti
Moveos
Agromar
Isoplus Special - Pasti

Varianta construirii autostrazii Sibiu – Braşov vine în contextul în care construcţia autostrazii Sibiu – Piteşti a fost respinsă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, din cauza faptului ca reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrazi au depus un dosar incomplet şi au refuzat trimiterea mai multor documente solicitate de autorităţile de mediu.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie