Diana Gribincea: Elevii făgărășeni, împiedicați de profesori să meargă la evenimente culturale

Directorul Casei municipale de Cultură aduce acuze grave în spațiul public, printr-o scrisoare deschisă adresată părinților, dar și Inspectoratului Școlar Județean Brașov.

Diana Gribincea Popa afirmă că unele cadre didactice din unitățile de învățământ din municipiul nostru, membre ale partidelor politice, îngrădesc dreptul copiilor de a participa la evenimentele organizate de instituția publică pe care o conduce. Mai precis, copiilor nu li se aduce la cunoștință că ar putea merge la un spectacol sau o piesă de teatru pentru vârsta lor, deși unitățile de învățământ primesc propunerile de la echipa Casei de Cultură.

„Suntem boicotați de anumite cadre didactice care au funcții în partide politice. Instituția pe care o conduc nu are culoare politică și nici nu vreau să fie politizată în vreun fel. Cultura și educația nu trebuie să aibă culoare politică”, afirmă directorul Casei de Cultură, printre altele, în scrisoarea deschisă, publicată pe pagina de Facebook a instituției.

Diana Gribincea mai spune că în numele copiilor ar trebui să decidă părinții, „nu niște oameni din diferite partide politice”.

Redăm integral scrisoarea deschisă:

„În atenția: Asociațiilor de părinți ale școlilor din Făgăraș
Inspectoratului Școlar Județean Brașov
Consiliului Județean Brașov

Doamnelor și domnilor,

Moveos
Amanet King Onix
curatare tapiterie
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
JTTI

Am decis să scriu această scrisoare deoarece apreciez efortul părinților de a-și crește copiii cât mai armonios și pentru că știu că își doresc ca ei să ajungă niște oameni de bine. Vă spun această situație deoarece instituția pe care o conduc nu are culoare politică și nici nu vreau să fie politizată în vreun fel. Cultura și educația nu trebuie să aibă culoare politică!

Misiunea mea la Casa de Cultură Făgăraș este de a bucura suflete prin evenimente culturale de înaltă ținută. De asemenea, trebuie să formez publicul spectator pentru viitor, iar pentru a realiza acest lucru trebuie să propun copiilor din Făgăraș și Țara Făgărașului evenimente pe gustul lor.

Știu că sacrificiul părinților de a ține un copil în școală este foarte mare și, de multe ori, orice cheltuială în plus îi supără, dar ceea ce vreau să vă spun este doar ca să vin în sprijinul lor și al copiilor. 

Casa municipală de Cultură Făgăraș propune conducerii școlilor în jur de patru evenimente într-un an școlar – piese de teatru, concert lecție de muzică clasică, expoziție interactivă, filme 3D – la care copiii pot participa în grup organizat de la școală. Spre surprinderea mea, doar unii copii vin la evenimentele propuse deoarece ceilalți nici măcar nu află că există astfel de spectacole la Casa de Cultură. De ce? Deoarece suntem boicotați de anumite cadre didactice care au funcții în partide politice.

Ce îmi doresc? Îmi doresc ca părinții să decidă la ce evenimente trebuie să participe copiii lor și nu niște oameni din diferite partide politice care blochează educația culturală a acestor ființe nevinovate. Vă mulțumesc anticipat!”

Diana Gribincea – Popa, manager Casa de Cultură Făgăraș


Apreciază
Distribuie