Din Făgăraş se reciclează 41 de tone de deşeuri, în 4 luni

În primele patru luni din campania ,,Oraşul reciclării” la Făgăraş s-au strâns peste 41.000 de kilograme de deşeuri reciclabile. Statisticile există pentru perioada ianuarie – aprilie, urmând să mai fie întocmite pentru mai şi iunie.

În luna ianuarie s-au strâns 10.980 de kilograme, dintre care cantitatea cea mai mare au avut-o hârtia şi cartonul. 11.240 de kilograme s-au colectat în luna februarie, dintre care tot hârtia a fost cea mai consistentă, 10.000 de kilograme în martie, tot cu hârtia pe locul I, şi 9.400 de kilograme în aprilie, plasticul de această dată fiind cel mai consistent.

Cantităţile colectate au fost raportate până acum lunar către Eco-Rom Ambalaje, organizatorul competiţiei ,,Oraşul reciclării”.

Concursul se încheie la 30 iunie, participă 46 de oraşe şi municipii din România, iar pentru premiul I cantităţile de reciclabile colectate trebuie să fie cele mai multe în raport cu numărul de locuitori. Făgăraşul are 30.714 locuitori. Aşa încât materialele colectate de făgărăşeni nu vor fi niciodată mai mari decât cele strânse la Iaşi sau Ploieşti, însă contează câţi oameni le-au strâns.

Ianuarie: 4.400 kg plastic 5.580 kg hârtie 1.000 kg sticlă

10.980 kg total

Februarie: 4.400 kg plastic 5.840 kg hârtie 1.000 kg sticlă

Demgy
JTTI
Fantanita Craiesei
Victoria Federal IFN
Agromar
Second hand & outlet
Amanet King Onix

11.240 kg total

Martie: 4.400 kg plastic 4.600 kg hârtie 1.000 kg sticlă

10.000 kg total

Aprilie: 4.400 kg plastic 4.000 kg hârtie 1.000 kg sticlă

9.400 kg total

 
(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie