Distribuiau droguri în județul Brașov. Gruparea, destructurată de polițiștii și procurorii DIICOT

foto: cotidianul.ro

Poliţiştii şi procurorii DIICOT din Braşov au destructurat o grupare specializată în trafic de droguri, fiind suspectate în total 12 persoane.

Drogurile erau aduse din Bucureşti şi din Spania şi distribuite în tot judeţul Braşov, conform investigațiilor care s-au desfășurat în perioada octombrie 2018 – aprilie 2019, potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția  miercuri.

”Probarea activităţii infracţionale a început la data de 9 aprilie a.c., când a fost organizat un flagant, în municipiul Braşov, în urma căruia a fost prins un tânăr, de 17 ani, în timp ce  vindea cannabis, cu 50 de lei/gram. Asupra lui, în urma controlului corporal, au fost gasite 12 plicuri cu droguri (aproximativ 10 grame) şi 450 de lei, bani susceptibili a proveni din vânzarea de droguri. Au mai fost depistaţi alţi doi tineri, de 17 şi 18 ani, care aveau asupra lor diverse cantităţi de cannabis”, au transmis poliţiştii.

Potrivit acestora, în aceeaşi zi, poliţiştii şi procurorii au efectuat cinci percheziţii domiciliare în Braşov, la cei trei tineri, dar şi la alţi doi, care aveau legătură în cauză. Toţi cinci au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ulterior, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Braşov au dispus cercetarea acestora sub control judiciar.

Florian Shaorma
Agromar
Amanet King Onix
Monumente funerare
JTTI
Spalatoria GPC
Proaspat Alb
Moveos

„În cursul zilei următoare, au fost efectuate alte trei percheziţii domiciliare (una în judeţul  Dâmboviţa şi două în Capitală) la alţi membri ai grupării. La locuinţa din Bucureşti a unuia dintre ei (un bărbat de 28 de ani), au fost găsite aproximativ 270 de grame de cannabis şi 21.000 de lei, bani susceptibili a proveni din vânzarea de droguri. Acesta a fost reţinut, iar ulterior, Tribunalul Braşov a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, au mai precizat poliţiştii.

Două săptămâni mai târziu, pe raza judeţului Cluj, au fost prinşi în flagrant doi bărbaţi, unul de 37 de ani şi altul de 20, care ar fi introdus în ţară, prin intermediul unei firme de transport persoane, 300 de grame de cannabis, 500 de grame de rezină de cannabis şi 12 grame de cocaină, droguri de provenienţă Spania (Barcelona), care ar fi urmat să ajungă pe piaţa braşoveană.

Investigaţiile au continuat cu percheziţii la locuinţele din Braşov ale celor doi, unde au mai fost găsite aproximativ 50 de grame de cannabis şi un gram de cristale de metamfetamină. Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă pe numle lor, de către Tribunalul Braşov, arestarea preventivă, pentru 30 de zile.


Apreciază
Distribuie