Drumarii vor lucra noaptea pe DN1, între Predeal și Brașov

foto: arhivă/ DRDP Brașov

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov anunță că va executa lucrări pe timp de noapte pe DN1, între Predeal și Brașov.

Traficul va fi restricționat pe o bandă, iar circulația va fi dirijată la paletă. Pe acest sector lucrările de noapte sunt posibile doar în timpul weekend-ului, potrivit drumarilor.

„Vom lucra și după lăsarea întunericului pentru a deranja cât mai puțin traficul. În timpul săptămânii traficul greu este foarte intens pe timp de noapte pentru că peste zi și la sfârșitul săptămânii circulația camioanelor este interzisă. În plus, de vineri până sâmbătă, nu avem voie să instituim restricții de trafic în timpul zilei pentru a nu perturba traficul turistic.

Vestea bună este că lucrările avansează foarte bine așa că de săptămâna viitoare vom începe așternerea stratului nou de asfalt, în paralel cu îndepărtarea asfaltului vechi. În aceste condiții există șanse reale ca să terminăm lucrările până la sfârșitul acestei luni, cu aproape două săptămâni mai devreme față de data anunțată inițial (sperăm că și condițiile meteo vor fi de partea noastră).

Pentru evitarea tronsonului afectat de lucrări, vă rugăm să folosiți traseele alternative:

DN1A – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele – Brașov

DN73A – Predeal – Pârâul Rece – Râșnov – Brașov”, precizează DRDP Brașov.


Apreciază
Distribuie