Clarfon
Clarfon - noiembrie
Star FM - TOP Header
Acasă Social Echipa CSM Făgăraș, învinsă în primul meci pe teren propriu
,

Echipa CSM Făgăraș, învinsă în primul meci pe teren propriu

Primul meci din Liga Națională de Handbal Masculin, desfășurat acasă, în sala Colegiului Radu Negru, s-a încheiat fără succes pentru echipa CSM Făgăraș. Formația oaspete, HC Dobrogea Sud, a pus stăpânire pe joc din primele minute ale partidei și a condus pe tabela de marcaj, de la început, până la final.

Băieții antrenați de Mitică Opriș nu au putut ține piept fostei echipe campioane. Mulți dintre jucătorii oaspeți, componenți ai lotului național al României, și-au demonstrat calitățile tehnice și au făcut diferența în teren – printre aceștia, portarul Rudi Stănescu și jucătorii Laurențiu Toma sau George Buricea, ultimul marcând 4 goluri.

Cei mai buni marcatori ai oaspeților au fost sârbii Nikola Crnoglavac și Dalibor Cutura, ambii au înscris câte 6 goluri.

De cealaltă parte, formația din Făgăraș a avut o evoluție îndrăzneață dar care nu a putut pune în pericol echipa Constanței. Este de menționat totuși experiența vizibilă în joc a pivotului Alexandru Dedu  (4 goluri), a portarului Răzvan Szopka și a extremei dreapta Darius Apolzan (5 goluri). Sunt de remarcat totodată sclipirile de moment ale lui Eugen Frățilă (3 goluri), Răzvan Mateoniu (2 goluri) sau Ovidiu Pasere (4 goluri). Au fost și câteva greșeli nepermise, precum contraatacuri unu la unu sau aruncări de la 7 metri ratate de jucătorii echipei noastre.

UID Fagaras
La doi pasi
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Reno Depo
Stand-up Diplomacy Tour
Monumente funerare

Scor final, CSM Făgăraș – HC Dobrogea Sud 22 – 33 (9 – 15).

Etapa viitoare se va desfășura miercuri, 14 septembrie 2016, când echipa CSM Făgăraș va întâlni în deplasare formația Dunărea Călărași.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Reno Depo
Stand-up Diplomacy Tour
UID Fagaras
Florian Shaorma
La doi pasi
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.