Clarfon
Acasă Social Informație eronată în presă. Centrele de permanență NU vor fi desființate, de fapt!

Informație eronată în presă. Centrele de permanență NU vor fi desființate, de fapt!

foto: Agrepres

Știrea potrivit căreia Ministerul Sănătății anunța desfiinţarea de permanenţă din țară, implicit a celor din județul Braşov, este eronată și a fost corectată de Agerpres, de unde a fost preluată de presa locală și județeană. Astfel, centrele de permanență din județ nu ar fi în pericol.

Agrepres: Corectură. În ştirea difuzată marţi, la ora 14,50, pe fluxurile Sănătate şi Muntenia, titlul se va citi corect: „MS pregăteşte un act normativ pentru asigurarea continuităţii şi decontării asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă”. De asemenea, leadul se modifică şi se va citi corect: „Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat marţi, la Slatina, că pregăteşte un act normativ pentru asigurarea continuităţii şi decontării asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, arătând că numărul prezentărilor la unităţile de primiri urgenţe din spitale a crescut cu 35%”.

UPRUC-CTR
Amanet King Onix
Sumi Agro - Cyflamid
Florian Shaorma
Infinity GSM
Monumente funerare
Benzinariile Recea & Soars
Proaspat Alb
Reno Depo
Stefion Trans
Victoria Federal IFN

Așadar, celor 10 centre de permanenţă amintite de publicația Bună Ziua Brașov, „respectiv două în Braşov (Medo şi Med-Fam Grup Astra), câte unul în Victoria, Râşnov, Predeal, Feldioara, plus alte 4 zonale, respectiv Şinca Veche – Şinca Nouă – Părău – Mândra – Cincu; Lisa – Sâmbăta de Sus – Recea – Ucea – Viştea; Hărman – Sânpetru – Bod; Jibert – Buneşti – Hoghiz, ar urma să le fie asigurată continuitatea.

Aceste centre funcționează, în principiu, pentru reducerea numărului de pacienți care ajung la Unitățile de Primiri Urgențe din spitale. Sunt locurile în care au acces la asistență locuitorii din orașele mici, din sate și comune.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Stefion Trans
Benzinariile Recea & Soars
Proaspat Alb
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
UPRUC-CTR
Sumi Agro - Cyflamid
Infinity GSM
Florian Shaorma
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.