Clarfon - reducere mai 2026
Star FM - TOP Header
Clarfon - oferta mai 2025
Acasă Social VIDEO | Ploaia a provocat primele inundații în județul Brașov
,

VIDEO | Ploaia a provocat primele inundații în județul Brașov

11 locuințe din localitatea Bod au fost afectate în urma precipitațiilor abundente.

Nivelul apei a ajuns în scurt timp la aproximativ 20 de centimetri, iar oamenii au fost nevoiți să își scoată lucrurile din casă. Pompierii au venit în ajutorul localnicilor cu o autospecială și o motopompă.

Probleme sunt și la Ghimbav, unde salvatorii au intervenit pentru evacuarea apei dintr-un subsol locuit.

Mobila SH
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Taboo
Reno Depo
Sumi Agro - Mospilan
Monumente funerare
La doi pasi
Amanet King Onix

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a mobilizat peste 3.200 de salvatori cu 1.400 de autospeciale şi mijloace de intervenţie la inundaţii, în județele pentru care meteorologii au emis avertizări.

Brașovul se află sub cod portocaliu de precipitații însemnate cantitativ, miercuri, până la ora 23. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. Se vor acumula cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…70 l/mp.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Reno Depo
Taboo
Mobila SH
La doi pasi
Amanet King Onix
Sumi Agro - Mospilan

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.