Făgăraşul are active de 4 milioane şi jumătate de euro

Patru milioane şi jumătate de euro este valoarea comună a activelor care sunt scoase la vânzare de lichidatorul judiciar al unora dintre cele mai mari uzine făgărăşene: UPS, Upruc Serv şi Nitramonia. Dacă, ipotetic, s-ar obţine aceste venituri din înstrăinarea imobilelor, banii ar ajunge în mâinile creditorilor acestor societăţi.

În fapt, şansele sunt minime spre deloc. Terenurile sunt contaminate, iar clădirile sunt ruine. Deşi preţurile activelor au tot fost micşorate faţă de pretenţiile iniţiale, lichidatorul Info Dip Insolvency SPRL din Braşov nu găseşte niciun investitor – român sau străin – dornic să-şi înceapă vreo afacere pe ruinele fostei industrii ale Făgăraşului.

În teorie, zona industrială a municipiului ar mai avea multe de spus. Patru milioane şi jumătate de euro este o sumă deloc neglijabilă. Cu câţiva ani în urmă, în opinia firmei specializate în lichidări şi reorganizări, toate activele societăţilor ar fi însumat peste 10 milioane de euro. Pretenţiile au scăzut, dar se pare că nu suficient de mult. Încă nu au fost cumpărate caiete de sarcini şi nu s-au anunţat câştigători… În fiecare săptămână pentru fiecare uzină se organizează la Braşov câte o licitaţie. La ora stabilită, niciun muşteriu! De pildă, pentru Nitramonia scenariul este acelaşi de opt ani. Tot cu sfârşit dramatic. Iată mai jos cine şi ce vinde!

Upruc Serv

În fiecare zi de marţi a săptămânii lichidatorul societăţii Upruc Serv SA aşteaptă ofertanţi pentru activele companiei aflate în insolvenţă.
Clădirea care a găzduit odată sediul administrativ al societăţii cu perimetrul aferent se vinde cu 61.000 de euro. Remiza PSI şi staţia de încărcare costă împreună 2.700 euro, cele trei clădiri în care au funcţionat centrala termică se vând cu 19.000 de euro.

Printre active mai figurează garaje, drumuri şi plaforme betonate, dar şi două posturi trafo. Cele două transformatoare cu o capacitate de 1.000 KVA fiecare se vând cu 1.000 de euro plus TVA, bucata.
Vânzarea se poate efectua şi în bloc la preţul de 170.000 de euro.
Licitaţiile publice au loc în fiecare zi de marţi, de la ora 12.00, la sediul lichidatorului din Braşov, de pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 18.

Upruc Serv a fost o societate divizată din Upruc SA Făgăraş în 1999 şi a preluat în patrimoniu o serie de active, dar şi utilităţile de pe platforma de utilaj chimic. După ce a intrat în insolvenţă activele societăţii au fost trecute în conservare. În noiembrie 2011 aici a fost numit un lichidator judiciar care a scos la vânzare toate activele pentru a plăti creditorii Upruc Serv înregistraţi la masa credală.

active - poligonul uzinal - Upruc Serv

Uzina de Produse Speciale

În fiecare miercuri de la ora 14.00 sunt programate licitaţii pentru UPS, la care, la fel ca şi în cazul celorlalte societăţi făgărăşene, nu se prezintă nimeni.

Victoria Federal IFN
Brutaria Dragus
curatare tapiterie
Sezar Forest - soferi profesionisti

Lichidatorul vrea să transforme în lichidătăţi întregul bloc de active al companiei la preţul de 2,9 milioane de euro. Vânzarea se poate efectua însă şi în loturi mici, cum ar fi: poligonul uzinal al societăţii, împreună cu cei 70.000 mp de teren aferent se vinde de 302.000 de euro; microproducţia – 98.000 de euro, instalaţia de pulberi lamelare – 163.000 de euro, linia 2 – 150.000 de euro, instalaţia de nitroglicerină – 72.000 de euro, instalaţii tubulare – 179.000 de euro, pulberi compozite – 525.000 de euro, poligon Dejani – 365.000 de euro, crematoriu – 98.000 de euro.

În total sunt 173 de clădiri aflate în toate loturile scoase la vânzare. Defuncta firmă din orgrada Companiei Naţionale Romarm mai deţine însă şi terenuri libere înspre Berivoi şi înspre Hurez, care se vând cu preţuri cuprinse între 1,91 euro/mp şi 2,20 euro/mp. Astfel, un teren liber înspre localitatea Hurez depăşeşte 540.000 de euro.
În urmă cu doi ani, lichidatorii doreau să vândă activele filialei la preţul de şase milioane de euro, dar au scăzut subit pretenţiile, când şi-au dat seama că nu le pot da nici gratis.

Nitramonia

Pentru Nitramonia, licitaţiile sunt programte în zilele de vineri de la ora 14.00. Toate bunurile de care vrea să scape firma de lichidare se vând la comun cu 1,47 milioane de euro.

Pentru cei care nu se încumetă să cumpere în bloc, s-au stabilit bineînţeles şi preţuri individuale pe terenuri şi construcţii. Pavilionul de vânzări a fost evaluat la 25.000 euro, incinta Nitramonia Nord – 205.000 euro, incinta Nitramonia Sud cu construcţiile sale speciale – 662.000 de euro, casa de oaspeţi cu terenul aferent – 66.000 de euro, sediul administrativ şi centrul de calcul cu parcare şi pasarelă – 516.000 euro.

Uzina Nitramonia mamă se află în lichidare din anul 2007. Sute de licitaţii au fost organizate de atunci, dar nu există investitori interesaţi să devină proprietari de terenuri în Combinat şi de clădiri care sunt atât de degradate, încât după cumpărare primul lucru făcut ar fi fost demolarea lor.

Foto 1: Poligon Dejani UPS

Foto 2: Poligon uzinal Upruc Serv

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie