Fără permis de conducere, dar cu tupeu la volan

Doi șoferi sunt cercetați penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 1 și alin. 3 din Codul Penal. Unul dintre ei consumase și alcool înainte de a se urca la volan.

Polițiștii din Victoria au oprit în trafic, luni, 6 iulie pentru control, un bărbat, în vârstă de 31 ani, care conducea un autovehicul pe str. Aleea Uzinei din orașul Victoria.

Cu ocazia verificărilor în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea,  autoturismul condus aparține unui alt bărbat, care era pasager în vehicul la momentul opririi. Acesta din urmă, deși știa că șoferul nu deține permis de conducere, i-a încredințat autovehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, se arată în comunicatul de presă al IPJ Brașov

În aceeași zi, polițiștii din Victoria au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 23 ani, care conducea un autovehicul pe str. Victoriei, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,98 mg/l alcool pur. Tânărul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Monumente funerare
Sezar Forest - soferi profesionisti
Royall Security
Moveos

În plus, polițiștii au constatat și faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul este cercetat atât pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cât și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate în cadrul unor dosare penale constituite, instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se vor propune soluții legale la finalizarea cercetărilor.