Festivalul „Buna Vestire”

Corul comunei Sâmbăta de Sus

Anul acesta, pe 24 martie, se va desfăşura cea de-a VIII-a ediţie a Festivaului „Buna Vestire”. Iniţiat de fostul primar al Viştei, Gheorghe Tabără, festivalul s-a ţinut an de an lângă biserica din Viştea de Sus, care poartă hramul Bunei Vestiri. Este un eveniment unic de acest gen în Transilvania, prin faptul că e axat pe cântări bisericeşti într-o perioadă în care muzica de club şi cea comercială fac legea. An de an înaintea Paştelui, corurile bisericeşti din satele noastre se întrec în a uimi asistenţa şi juriul cu cele mai inspirate pricesne. Anul acesta vor fi 9 coruri în concurs, spune Gheorghe Tabără.

Corul comunei Sambăta de Sus
Corul comunei Sambăta de Sus

„Noi am trimis invitaţii la mai multe coruri, dar avem 9 confirmări. Vor cânta corurile din Victoria, Arpaşul de Sus, Drăguş, Viştea de Jos, Gura Râului, Crihalma, Şinca Nouă, corul Bisericii Sfântul Mihail şi Gavriil din Sibiu şi Viştea de Sus. Extraconcurs va cânta un cor din Mediaş care este o formaţie profesionistă şi pe care prof. Ovidiu Moldovan o conduce cu o mână de mare specialist. Festivalul va începe la ora 14.30 cu o paradă a portului popular,” spune „părintele” festivalului.

Juriul care va alege cea mai bună cântare bisericească este alcătuit din P.S. Andrei Făgărăşeanu – episcop vicar al Sibiului, prof. Sorin Dobre – dirijor Sibiu, părintele Albăceanu Nicolae de la Viştea de Sus şi Carmen Şoneriu – sponsor oficial al festivalului. Preşedintele juriului va fi P.S. Andrei Făgărăşeanu.

Primaria Soars - Pasti 2024
Monumente funerare
JTTI
Brutaria Dragus
Victoria Federal IFN

Spre deosebire de anii anteriori, anul acesta fiecare cor trebuie să fie însoţit de un copil între 10 şi 16 ani care să recite o poezie. Şi concursul de recitat va avea la final un câştigător. Ediţia din 2012 a Festivalului ,,Buna Vestire” a fost câştigată de corul de la Şinca Nouă.  Cristina Cornilă


Apreciază
Distribuie