Fetele din fotbal

Sunt patru fete la Făgăraş care au făcut din jocul de fotbal o adevărată pasiune. A cincea vrea să le ajungă din urmă şi să arbitreze sportul cu balonul rotund. Tinerele au aspirat la statutul de arbitru de fotbal, iar patru dintre ele deja se pot lăuda că, pe lângă şcoală, au şi o meserie. E adevărat, la început de drum, dar au o vârstă care le asigură tot suucesul pe calea pe care au apucat.

Cea mai nouă dintre ele este doar cursantă. Georgiana Boeriu face parte dintre cei cinci făgărăşeni, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, care s-au înscris cu o lună în urmă la cursul de arbitru organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal.

,,Cursurile au început la finalul lui octombrie, se termină în martie 2015, sunt gratuite, iar pentru făgărăşeni de desfăşoară chiar la Făgăraş la sediul Comisiei Municipale de Fotbal. Cursanţii, printre care şi o fată, vin lunea şi joia la cursuri şi sunt îndrumaţi de Bogdan Dragoş şi Constantin Cantemir în calitate de divizionari B, precum şi şi de preşedintele Comisiei Municipale de Fotbal, Constantin Gherghe. Tot la Făgăraş se va suţine şi testarea finală în urma căreia devin arbitri stagiari”, a declarat Silviu Coman, reprezentantul AJF Braşov pentru zona Făgăraş.

Ca şi stagiari, arbitrii pot participa numai la jocurile de juniori şi copii. După minim 6 luni de stagiatură şi după cel puţin 12 meciuri oficiale arbitrate, chiar şi în calitate de arbitru asistent, aceştia pot trece în categoria a II-a.

Demgy
Reno Depo
Florian Shaorma
curatare tapiterie
Agromar
Liceul Senchea
Monumente funerare
Sezar Forest - soferi profesionisti

,,Avem la Făgăraş două fete stagiare, care au luat examenul anul trecut, respectiv Mădălina Nucă şi Nicoleta Precup. Alte două fete sunt deja arbitri de categoria I. Sunt două surori pe nume Luiza Chima şi Irina Chima. Toate aceste patru au arbitrat chiar şi meciuri de Liga a V-a la seniori”, a mai declarat Coman.

Pentru fiecare meci, fetele primesc echivalentul baremului de arbitraj. Un arbitru asistent capătă pentru o partidă de Liga a V-a suma de 45 de lei. La meciurile cu juniori se încasează 35 de lei, iar pentru cele disputate de copii se primesc 30 de lei.
(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie