Finanțarea pentru construirea unei creșe în cartierul Combinat, aprobată de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțarea a încă 33 de creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul național dedicat acestora.

Pe lista publicată astăzi de minister se află și creșa care urmează să fie construită în cartierul Combinat din Făgăraș. Anunțul a fost făcut de ministrul Cseke Attila, după mai bine de un an de la aprobărea construcțiilor. În august 2021, ministerul transmitea că primăriile vor putea semna contractele cu constructorii la începutul anului 2022.

Creșa din municipiul nostru va fi construită în cartierul Combinat pe un teren din apropierea Colegiului „Aurel Vijoli” și va avea 70 de locuri, „după un proiect tip, elaborat de minister, care vine în ajutorul autorităților publice locale și care va diminua timpul necesar construcției”, menționează ministerul. Investiția de peste 17 milioane de lei va fi realizată de Compania Națională de Investiții în cadrul Subprogramului „Unități si instituții de învațământ de stat”, potrivit anunțului făcut anul trecut de Primăria Făgăraș.

În comunicatul Ministerului Dezvoltării se precizează că „până în prezent, din fonduri guvernamentale și europene (prin PNRR), Ministerul Dezvoltării finanțează în proporție de 100% un total de 184 de creșe. Astfel, în Medgidia, Valea Călugărească și Ghiroda, va fi construită câte o creșă mare (pentru câte 100-110 copii), iar localitățile Oșorhei, Făgăraș, Turda, Bolintin-Vale, Sovata, Bucov și Măureni vor beneficia de câte o creșă medie (fiecare cu o capacitate de 70 de copii).

Monumente funerare
Agromar
Spalatoria GPC
JTTI
Demgy
Mogaldea Therapy

Totodată, câte o creșă mică (pentru câte 40 de antepreșcolari) va fi finanțată în Pâncota, Nojorid, Oțelu Roșu, Târgoviște, Liești, Bălești, Baia Sprie, sectorul 3 al municipiului București, Bălăușeri, Solovăstru, Târgu-Mureș, Ardud, Șimleu Silvaniei, Hilișeu-Horia, Ogrezeni, Sântămăria-Orlea, Gârcina, Râfov, Nușfalău, Baia, Dolhasca, Liteni și Moara”.

Ministerul Dezvoltării construiește creșe moderne și prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile, a precizat ministrul Cseke Attila.


Apreciază
Distribuie