FOTO | 150 de copii și-au petrecut vara, gratuit, în „Tabăra din satul meu”

foto: Asociația Maria Brâncoveanu

150 de copii din Țara Făgărașului s-au bucurat de o tabără gratuită vara aceasta, organizate de Asociația Doamna Maria Brâncoveanu în cinci sate.

Proiectul a fost implementat de o echipă de 17 voluntari, coordonați de pr. Ioan Paroș și preoteasa Natalia Corlean, și a fost găzduit de parohiile ortodoxe din cele cinci comunități. Finanțarea materialelor a fost făcută de cei care au sprijinit proiectul la evenimentul Bikeathon Țara Făgărașului, dar și de comunitatea bisericii Brâncoveanu din Făgăraș.

Proiectul „Tabăra din satul meu”, destinat copiilor din mediul rural, a urmărit crearea unei alternative de petrecere a timpului liber în mod educativ și activ. Scopul a fost atins prin jocuri, ateliere de dezvoltare a abilităților personale, sport, comunicare, lucru în echipă și explorarea mediului înconjurător.

Asociația Maria Brâncoveanu a încercat, astfel, să combată marginalizarea și izolarea socială a copiilor și tinerilor de la țară, dar și să promoveze educația nonformală în mediul rural. Totodată, a reușit să-i stimuleze pe liceenii voluntari să se implice activ în cele cinci comunități și să îi formeze ca animatori și organizatori ai unei tabere.

„Proiectul a pornit, în primul rând, din dorința de a-i implica pe voluntarii asociației într-un proiect comun în care ei să lucreze împreună, dar și să aibă oportunitatea de a se dezvolta personal. Părerea noastră este că voluntariatul este cea mai bună metodă de dezvoltare personală.

Demgy
Proaspat Alb
Victoria Federal IFN
Benzinaria Recea - Pasti 2024

În al doilea rând, a fost nevoia copiilor din mediul rural de a avea alternative educaționale, pentru că, din păcate, școala, care de multe ori nu este în satul lor, rămâne singura alternativă. Cred că au foarte mare nevoie de educație nonformală, de a-i scoate din mediul lor, de a le crea posibilități de dezvoltare, de o viziune asupra satului în care trăiesc, asupra muncii împreună, asupra dezvoltării comunității locale”, ne-a declarat Natalia Corlean, unul dintre coordonatorii proiectului.

Conceptul „Tabăra din satul meu” presupune cazarea și masa beneficiarilor la ei acasă, astfel că au fost reduse mult costurile organizării.

„A fost o experiență care m-a făcut să îmi dau seama cât de importantă poate fi comunicarea și într-ajutorarea. Cu ajutorul proiectului mi-am dovedit mie că sunt responsabilă și capabilă de lucruri pe care nici nu le gândeam înainte. A fost mult de muncă, am avut nevoie de stăpânire de sine, foarte multă spontaneitate și comunicare între noi, voluntarii. Am reușit să finalizăm proiectul cu bine și cu multe amintiri frumoase, de care să ne bucurăm și noi în rând rând cu copiii care au participat”, mărturisește Andreea, unul dintre voluntari.

„A fost cea mai frumoasă experiență din viata mea! M-a ajutat nespus în dezvoltarea personală, în relaționarea cu ceilalți, dar mai ales în dezvoltarea empatiei. Într-adevăr, copiii sunt foarte dificili, energici, nerăbdători, sau cu diferite probleme de la caz la caz însă, zâmbetele lor calde, inocența lor si îmbrățișările lungi și sincere mi-au dat speranța si încurajarea sa continui in ciuda tuturor obstacolelor. De asemenea, am învățat sa lucrez în echipă, dar și să susțin o echipă de copii, ca responsabil, în cele 3 zile de tabără”, spune Darius, un alt voluntar.


Apreciază
Distribuie