Star FM - TOP Header
Clarfon - noiembrie
Clarfon
Acasă Social FOTO | Centrul de informare turistică din Comăna, model de bune practici
,

FOTO | Centrul de informare turistică din Comăna, model de bune practici

Ridicat cu finanțare europeană, Centrul de informare turistică din comuna Comăna este printre puținele care este funcțional în continuare. Ba chiar are două angajate iar de aici se pot obține pliante și toate informațiile necesare despre trasee și locuri de vizitat, de la Valea Comănii, cu Peștera din tigăi, Peștera mănăstirii, Bulzul, Poarta tătarilor și Izvorul de la Sărata până la ruinele unei vechi cetăți.

Comuna noastră este într-o zonă cu un potențial turistic extraordinar. Încercăm să o promovăm cât mai bine prin toate mijloacele posibile, mai ales și pentru că cetățenii comunei noastre continuă tradițiile populare, folclorul, cultura dar realizează și produse naturale, bio”, susține primarul Viorel Grusea.

Pe lângă informațiile turistice, în cadrul Centrului de informare turistică este organizat și un mini muzeu de artă populară. Aici sunt confecționate brâuri, care apoi sunt ornate cu mărgele, la fel cum se întâmplă și cu alte produse precum gentuțe, cordeluțe, ghiozdane sau perne.

Promovăm turismul, arta populară, încercăm să ajutăm fiecare persoană care ajunge la noi în comună să descopere locurile noastre minunate. Una dintre cele mai frumoase zone din comuna noastră este Valea Comănii, unde sunt și trei peșteri și o cascadă. La Centru au venit de foarte multe ori copii pe care i-am învățat să coasă, astfel că încercăm să transmitem mai departe și tradiția locului”, spune ghidul turistic Monica Cucu.

UID Fagaras
Monumente funerare
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Reno Depo


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
UID Fagaras
Reno Depo
Florian Shaorma
La doi pasi
Amanet King Onix
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.