Clarfon
Clarfon septembrie
Star FM - TOP Header
Acasă Social Fotografii și poeții adolescenți, invitați să participe la LicArt
, ,

Fotografii și poeții adolescenți, invitați să participe la LicArt

A 19-a ediţie a celui mai mare concurs de arte, LicArt, este în plină desfășurare. Concursul se desfăşoară în perioada 23 decembrie 2019 – 1 martie 2020.

Pot participa doar liceeni care sunt înscrişi într-o instituţie de învăţământ preuniversitar acreditată, în clasele IX-XII!

Tinerii cărora le place să facă fotografii sau scrie poezii își pot dovedi talentul în cadrul acestei competiții, ale cărei premiile sunt cele mai mari acordate în România, la astfel de competiţii, asigură organizatorii. În 2019, premiile au depăşit 15.000 de lei iar numărul concurenților a fost peste 1500!

„E timpul să încurajăm frumosul din tineri! LicArt rămâne, în această perioadă dificilă pentru cultură şi artă, printre (prea) puţinele spaţii de afirmare a valorii, în care tinerii se pot exprima, pot comunica, pot fi recunoscuţi şi înţeleşi”, a declarat Radu Herjeu, directorul LicArt.

Elevii pot concura doar cu poezii proprii, scrise doar în limba română (regulament concurs de poezie)

Pentru a participa la secțiune Poezie şi Fotografie (categorii alb-negru, portret şi diverse), elevii pot concura doar cu fotografii realizate de ei, la una, două sau toate trei categoriile acestei secţiuni:

Frizeria verde
Monumente funerare
MCG Betoane
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Reno Depo

– fotografie digitală – alb-negru (desaturare completă, fără nuanţe de roz, bleu etc.)

– fotografie digitală – portret (doar oameni)

– fotografie digitală – tematica diversă (regulament concurs fotografie)

Înscrierile se fac aici.

LicArt este organizat de Clubul Nouă ne Pasă, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei!


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Monumente funerare
Florian Shaorma
Frizeria verde
La doi pasi
Victoria Federal IFN
Reno Depo
MCG Betoane
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.