Clarfon
Clarfon - noiembrie
Star FM - TOP Header
Acasă Țara Făgărașului Furt de curent electric în Jibert şi Lovnic

Furt de curent electric în Jibert şi Lovnic

În satele Jibert şi Lovnic au fost prinşi şapte locuitori care furau curent electric. Oamenii şi-au confecţionat instalaţii artizanale cu care s-au racordat la reţeaua electrică şi au ocolit astfel echipamentele de măsură.

Astfel, în timp ce contoarele lor nu indicau deloc consum, localnicii aveau curent din belşug în gospodării.

Furtul continuu s-a oprit miercuri, 18 iunie, când au fost depistaţi de poliţişti. Oamenii legii au organizat o amplă acţiune pe raza celor două localităţi, între orele 07.30 – 14.00. În toate cele şapte cazuri de furt de energie s-au întocmit dosare penale pe numele autorilor.

Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Reno Depo
UID Fagaras
Monumente funerare
La doi pasi

Pedeapsa pentru ei este fie închisoare, fie amendă penală. Conform legii, ,,executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracţiune şi se pedepeşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Monumente funerare
UID Fagaras
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.