Furturi de la Penny şi Kaufland

Clienţii hypermarket-urilor din Făgăraş nu sunt toţi cumpărători cinstiţi, care respectă mersul firesc al lucrurilor: cu marfa de pe raft să meargă direct la casa de marcat. Unii îşi îndeasă produsele în buzunare şi trec pe la case ca şi cum n-ar fi fost interesaţi de niciun produs. Aşa se face că în magazinul Penny a fost prinsă o făgărăşeancă cu mâţa-n sac. Sau mai bine zis cu rachiul ascuns! 

Georgeta Dorina S. a furat o sticlă de băutură spirtoasă de 750 ml. Era o sticlă de Ouzo grecească ce valora 27 lei. N-a apucat nici măcar s-o scoată din magazin, cu atât mai puţin s-o bea, pentru că agenţii de pază au sunat la Poliţie, astfel că hoaţa este acum cercetată pentru furt calificat.

Acelaşi lucru s-a petrecut cu câteva zile înainte şi la Kaufland. De această dată protagonistele au fost S. Alexandra şi S. Bianca, de 23, respectiv 25 de ani, care au furat bunuri alimentare şi nealimentare în sumă de 326 lei. La fel, marfa a ajuns înapoi pe raft, iar fetele au dosar penal, după cum mărturiseşte purtătorul de cuvânt al Poliţiei, cms. şef Claudiu Bulborea.

„Făptuitoarele sunt cercetate în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prejudicial fiind recuperat şi predate reprezentanţilor societăţilor. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Poliţiei municipiului Făgăraş”, spune cms. şef Claudiu Bulborea.

Victoria Federal IFN
Fantanita Craiesei
JTTI
Amanet King Onix
Demgy
Mogaldea Therapy

(Cristina Cornilă)

 


Apreciază
Distribuie