Grădiniţă din poveşti

Gradiniţa din oraşul Victoria arată ca desprinsă dintr-un basm. Cu doi ani în urmă Grădiniţa nr. 2 de pe strada Mihai Eminescu a fost arondată Gradiniţei nr. 1 de pe strada Libertăţii, ambele conduse la această oră de directoarea Gabriela Smădu, soţia preotului paroh Octavian Smădu. Începând din vară şi până de curând la cele două corpuri de grădiniţă s-au executat lucrări şi s-au montat aparate de joacă.

Ultimele îmbunătăţiri au costat 20.000 lei din bugetul Primăriei, bani acordaţi prin votul Consiliului Local Victoria cu care s-au cumpărat şi s-au montat 10 obiecte de mobilier urban pentru copii în curtea gradiniţei nr. 2. „Avem topogan, leagăne, carusel, socotitoare, căluţ, mămăruţă, delfin, deci tot felul de aparate de care se pot bucura cei mici. Montarea lor s-a finalizat cu două săptămâni în urmă, iar joi, 14 noiembrie, la miezul zilei am invitat mai multe oficialităţi pentru a face o inaugurare la acel corp de clădire”, a precizat directoarea Gabriela Smădu.

În acest corp de clădire merg zilnic la grădiniţă 82 de preşcolari. Nu sunt singurele îmbunătăţiri de care se bucură instituţia de învăţământ. „Aici au mai fost realizate lucrări şi în interiorul clădirii, cum ar fi de exemplu gresia de pe hol. Ne-am bucurat şi de ajutorul unui sponsor, care ne-a ajutat financiar să renovăm clasele a două dintre cele 4 grupe de micuţi, în sensul că am raşchetat parchetul într-una din ele, am montat o uşă termopan, în alta am pus parchet nou, am cumpărat jucării pentru copii şi mobilier nou. Cea care ne-a ajutat este d-na Daniela Mărginean, consilier local care a devenit membru în Consiliul de Administraţie al grădiniţei”, explică directoarea.

În ultimele luni nici corpul grădiniţei de pe strada Libertăţii nu a fost ignorat. Două firme care îşi desfăşoară activitatea pe raza oraşului s-au implicat cu generozitate în reabilitarea şi dotarea cu jucării a şase săli de clasă de aici. În acest corp de clădire învaţă 118 prichindei.

JTTI
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Amanet King Onix
Second hand & outlet

(Cristina Cornilă)

Victoria gradinita 2gradinitagradinita Mihai Eminescu 4


Apreciază
Distribuie