Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Sport HCM joacă sâmbătă la 12.00

HCM joacă sâmbătă la 12.00

Programul competiţional al handbaliştilor se reia sâmbătă, 12 aprilie. Făgăraşul este gazda meciului dintre HCM Făgăraş şi CS Universitatea Craiova, care se va disputa de la ora 12.00 în sala Colegiului Naţional „Radu Negru”. HCM-ul este deocamată pe locul III cu 31 de puncte, la egalitate cu HC Argeş Piteşti (locul II) şi Voinţa Sebeş, judeţul Alba (locul IV).

antrenor Dumitru Opriş
antrenor Dumitru Opriş

Potrivit antrenorului Dumitru Opriş, distanţa mare dintre etapele returului este un adversar destul de important.

„Nu ştiu cum s-au făcut aceste programări, cert este că băieţii au nevoie de meciuri nu de pauze aşa lungi. De aceea, vineri, 4 aprilie, am jucat un meci amical cu CSM Ploieşti din Divizia A, Seria A, locul 5. Am jucat trei reprize, scorul a fost strâns, dar aveam nevoie de aşa ceva pentru a rula toţi jucătorii, pentru a încerca două-trei scheme de atac, pentru relaţiile de joc dintre coechipieri. Urmează meciul cu Craiova, o echipă incomodă, au aceeaşi echipă de vreo patru ani, au relaţii de joc foarte bune. Sperăm la un meci frumos, la susţinere din partea publicului făgărăşean şi, de ce nu, la o nouă victorie importantă”, spune antrenorul Opriş.

Monumente funerare
Florian Shaorma
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Reno Depo
Amanet King Onix
Mobila SH
Victoria Federal IFN
Dabo
Vibe

Meciul cu Universitatea Craiova va conta pentru etapa a XVIII-a a Diviziei A la handbal, când contra candidatele la poziţia secundă în clasament, HC Piteşti şi Voinţa Sebeş, vor avea meciuri tot pe teren propriu, cu HC Sibiu, respectiv Baia Mare.

(Alexandru Socaciu)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Mobila SH
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Vibe
Reno Depo
Monumente funerare
Florian Shaorma
Dabo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.