Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Închisoare pentru șoferii băuți sau drogați aflați la volan, chiar dacă e oprit motorul mașinii
,

Închisoare pentru șoferii băuți sau drogați aflați la volan, chiar dacă e oprit motorul mașinii

Șoferii care urcă la volan băuți sau drogați pot ajunge în spatele gratiilor pentru condus sub influența alcoolului sau a narcoticelor, chiar dacă nu au pornit motorul mașinii.

Este decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție, publicată, joi, în Monitorul Oficial. Condamnarea poate ajunge până la cinci ani de închisoare, iar decizia a intrat deja în vigoare, potrivit cars.ro.

Singura șansă pentru a scăpa de pedeapsa penală este să argumentați sau să demonstrați că mașina nu a avut nicio secundă motorul pornit, lucru aproape imposibil.

Florian Shaorma
Reno Depo
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Amanet King Onix
Body Spa
Monumente funerare
Mobila SH
Victoria Federal IFN

Indiferent dacă mașina se află în pantă, acționata doar cu frâna și volanul, sau dacă o persoană se află la volan, în imposibilitatea de a demonstra că nu a condus autovehiculul pe drumurile publice, aceasta poate suporta rigorile legii, fapte prevăzute cu pedeapsa închisorii de la unu la cinci ani sau cu o amendă penală.

În cazul consumului de alcool, se consideră faptă penală dacă îmbibația alcoolică a șoferului depășeste 0,80 g/l alcool pur în sânge.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Body Spa
Mobila SH
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Amanet King Onix
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.