Interviu Adrian Șuteică

„Forma sportivă a unui portar de multe ori decide soarta unei partide”

Interviu cu portarul echipei H.C.M. Făgăraş, Adrian Şuteică

Silviu Coman: Adrian, HCM a început ezitant returul de campionat, mai ales pe teren propriu, cu o înfrângere şi un egal. Care ar fi cauza?

Adrian Şuteică: În orice echipă există fluctuaţii, însă sper că prin muncă, dăruire şi dorinţă individuală de progres să reuşim să ne îndeplinim obiectivele.

S.C.: În ultimii ani, echipa a fost mereu pe podium şi ne aducem aminte cu bucurie de performanţa de acum două sezoane, când s-a jucat barajul pentru promovare în Liga Naţională. Crezi că ar mai putea fi posibilă o asemenea performanţă?

A.Ş.: Asta depinde doar de noi, de fiecare membru al echipei, de la primul jucător şi până la antrenor, de o dorinţă continuă de performanţă şi foamea de victorii. Cred că asta e şi ideea sportului, performanţa.

S.C.: Eşti unul dintre jucătorii de bază ai echipei, multe partide câştigate datorându-se în mare măsură ţie, prin intervenţiile din poartă. Cât de important este rolul unui portar într-o echipă?

A.Ş.: Contribuţia mea în echipă este una de suflet. Cât este de eficientă sau nu las pe alţii să o comenteze. Ca orice piesă într-un angrenaj, portarul aparent este o piesă din cele şapte de pe teren, însă forma sportivă a unui portar poate decide multe rezultate.

S.C.: Povestește-ne puțin de ce ai ales să practici handbalul, când ai început, cine te-a influențat și de ce portar ?

Fantanita Craiesei
Firma servicii renovare
Demgy
Cabinet ORL
Agromar
Spalatoria GPC
Amanet King Onix
Second hand & outlet

A.Ş.: Am început accidental să practic handbalul, datorită profesorului Opriş, care m-a remarcat la o oră de sport și mi-a propus să practic acest sport. „Meseria“ de portar mi-a ales-o însă profesorul Marian Nicolae, care și în ziua de azi îmi povestește, de câte ori are ocazia, cum a văzut în mine capacitatea de a opri golurile și nu de a le marca. Tot aici aș vrea să îi mulțumesc și profesorului Octavian Hârțoagă, care pot să zic a „creat“ din mine un portar și că, în urma învățăturilor sale, am ajuns un apărător de buturi bun.

S.C. : Cum ți-a influențat sportul copilăria? Ți-a clădit copilăria sportivă personalitatea pe care o ai astăzi?

A.Ş.: Întotdeauna e bine să practici un sport, din nenumărate motive: de la sănătate și până la formarea unui caracter și pot spune că sportul este un constructor de caractere puternice.

S.C. : Ești de acord că sportul trebuie să facă parte din copilăria oricui?

A.Ş. : Într-o lume în care tehnologia acaparează majoritar timpul copiilor, cred că sportul este o alternativă bună în a petrece timpul liber și în a preveni sedentarismul.

S.C.: După ce vei încheia activitatea de jucător, ce ți-ai dori să urmezi? Vei continua tot cu handbalul?

A.Ş.: Nu m-am gândit la asta, însă deja am început un drum în antrenorat și îl fac cu plăcere, deci mă văd următorul „crescător“ de talente.

Silviu Coman


Apreciază
Distribuie