Jandarmii au dat peste 100 de sancțiuni pentru nerespectarea restricțiilor. Total amenzi: 19.000 lei

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Brașov a desfășurat, săptămâna trecută, mai multe acțiuni pentru a verifica respectarea legislației în vigoare privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Au fost vizate în mod deosebit stațiunile turistice cu aflux mare de turiști, cum ar fi Poiana Brașov, Predeal, Bran, dar și zonele aglomerate din municipiul Brașov, municipiul Făgăraș sau orașul Zărnești. Pe timpul acestor acțiuni au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 19.000 lei, se arată în buletinul informativ al IJJ Brașov.

În Stațiunea Predeal, jandarmii au verificat și mai mulți agenți economici și au constatat că trei dintre aceștia nu respectau condițiile referitoare la desfășurarea activității, și anume 30% din capacitatea maximă a spațiului deoarece în localitate incidența este peste 3/1000 de locuitori; de asemenea, agenții economici nu au verificat certificatele verzi ale clienților la intrarea în restaurant. Sancțiunile au fost aplicate atât agenților economici, cât și turiștilor pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție sanitară sau pentru lipsa certificatului verde.

Jandarmii au mai desfășurat acțiuni de verificare la mai multe săli de jocuri de noroc, unde au controlat respectarea legislației în vigoare, în special cea legată de programul de funcționare și existența certificatelor verzi ale clienților.

Florian Shaorma
JTTI
Amanet King Onix
Proaspat Alb
Monumente funerare
curatare tapiterie
Agromar
Moveos

„Îndemnăm populația să respecte în continuare toate recomandările și măsurile impuse de autorități și, printr-un efort comun, să depășim aceste momente dificile”, se mai arată în comunicatul IJJ Brașov.

 

foto: IJJ Brașov


Apreciază
Distribuie