Jandarmii sunt în sărbătoare

Jandarmii făgărăşeni sunt în sărbătoare. Astăzi se împlinesc 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, care se consideră a fi fost întemeiată în Moldova la data de 3 aprilie 1850.

Tot luna aceasta se împlinesc şi 95 de ani de când s-a înfiinţat Jandarmeria în Ardeal. Potrivit lt. col. Adrian Şerban, şeful Detaşamentului de Jandarmi din Făgăraş, înfiinţarea Jandarmeriei în Ardeal a debutat în luna februarie 1919, dar s-a finalizat două luni mai târziu. Astfel acest moment va fi marcat la Cluj-Napoca numai la sfârşitul lunii în curs.

Azi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi a organizat o serie de manifestări prilejuite de sărăbătorirea celor 164 de ani de existenţă la nivelul ţării a Jandarmeriei. Au avut loc adunări festive, înaintări în grad sau transformarea elevilor în jandarmi pentru o zi.

Amanet King Onix
JTTI
Primaria Soars - Pasti 2024
Demgy
Brutaria Dragus
Florian Shaorma - Pasti
Victoria Federal IFN

Cu această ocazie 9 subofiţeri au fost recompensaţi, spune lt. col. Adrian Şerban: ,,La nivelul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov s-au realizat 150 de recompensări ale cadrelor, dintre care 5 ofiţeri înaintaţi în grad înainte de termen şi 10 subofiţeri. De la Făgăraş au fost recompensaţi 2 subofiţeri cu diplome de merit, 1 subofiţer cu felicitare şi 6 subofiţeri cu mulţumiri prin ordin de zi pe unitate.”

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie