Clarfon - oferta mai 2025
Star FM - TOP Header
Clarfon - reducere mai 2026
Acasă Or. Victoria Jazz la Victoria în 7 decembrie

Jazz la Victoria în 7 decembrie

Weekend-ul viitor iubitorii de jazz din zonă sunt aşteptaţi la Victoria, acolo unde sâmbătă, 7 decembrie, va avea loc a patra ediţie a „Victoria Jazz Festival”. Ineditul festival va fi organizat la restaurantul Paradis, cu începere de la ora 20.00 şi va fi prezentat de Florian Lungu şi Mădălina Huştiu.

Printre invitaţii care vor urca pe scenă se numără Irina Popa & The Sinners, care au concertat de curând şi într-un club făgărăşean, precum şi Trupa Youvenis. Va deschide Festivalul chiar un făgărăşean, care s-a numărat printre concurenţii de anul acesta ai concursului Vocea României, respectiv Mihai Farkaş.

Irina Popa este o câştigătoare a Trofeului Festivalului Mamaia. S-a întâmplat în 2008, tot atunci când a primit şi premiul presei în cadrul aceluiaşi concurs. Cânta deja pe scenă de patru ani, la început piese dance şi pop. Spre jazz se îndreaptă în 2011 când începe o colaborare cu pianistul Cornel Cristei şi cu a sa trupă The Sinners, trei instrumeniuşti cu experienţă în toate genurile muzicale.

Cei 7 membri, din Întorsura Buzăului, ai Trupei Youvenis cântă în această formulă din 2007 şi câştigă premii după premii la festivaluri din ţară. Nu şi-au găsit stilul de la început şi au abordat muzica folk – rock. Odată cu trecerea timpului tinerii, care astăzi au între 16 şi 21 de ani, descoperă muzica jazz, rock şi blues. În luna mai anul acesta trupa câştigă Premiul pentru cel mai bun band la Festivalul Studenţesc de Jazz din Sibiu.

Taboo
Sumi Agro - Mospilan
Florian Shaorma
La doi pasi
Mobila SH
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Monumente funerare

Evenimentul de la Victoria, aflat anul acesta la a patra ediţie, este organizat de Victor Hoajă şi Armonia Grup, în parteneriat cu Primăria oraşului Victoria şi Consiliul Local Victoria.

Prima manifestare dedicată jazz-ului a avut loc în toamna anului 2010 la Victoria. Pe 3 decembrie 2011 şi pe 24 noiembrie 2012 au urmat alte două ediţii închinate genului muzical.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Taboo
Mobila SH
Monumente funerare
La doi pasi
Sumi Agro - Mospilan
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.