Pictorul Ștefan Câlția s-a născut pe 15 mai 1942, la Brașov. La scurt timp după nașterea sa, familia s-a mutat în Făgăraș. Ștefan Câlția și-a petrecut o mare parte a copilăriei în Șona, satul bunicilor, situat pe malul drept al Oltului. Spațiul geografic și afectiv din Șona este prezent în diverse moduri în arta sa.
Tânărul Ștefan Câlția a urmat cursurile Liceului de Arte Plastice și Muzică din Timișoara, apoi ale Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, absolvind ca șef de promoție. Din 1972 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
S-a încadrat în genul picturii realismului fantastic, fiind probabil cel mai important reprezentant al acestui gen. Operele lui Ștefan Câlția au fost expuse în Norvegia, Elveția, Țările de Jos, Danemarca și în România.
Vara, pictorul se retrage în casa bunicilor din Șona, veche de peste 100 de ani, fără apa și curent electric. Aici îi învață pe copii să iubească trecutul.
„În toate lucrurile e o poveste de har, de simț, pe care trebuie să-l ai pentru lucrul acela! Asta e și frumusețea omului care se bucură de ce face.
Bunica mea cunoștea ierburile pe o rază de 11 km! Toate plantele: și ce-s bune, și ce-s rele, și când înfloresc, și când pleacă. Același lucru știa și despre toate gâzele și animăluțele. Știa toate poveștile lor – nu omorî broasca, că vine ploaia, șarpele stă sub talpa casei și o păzește noaptea, deschide geamul la grăjduț primăvara, că trebuie să vină rândunelele – grijă față de toate lucrurile astea… Le știa pe toate.
Un țăran adevărat avea un bagaj de cunoștințe enorm. Enorm! Și atunci, poți să spui că el, față de un pictor, știe mai puține? Nu! În lumea lui, stăpânește! ”, spune pictorul Ștefan Câlția.
Efortul său de a pune pe picioare o comunitate tradițională începe să dea roade.
Ștefan Câlția continuă să lupte cu mentalitățile distructive de azi, vrea să salveze casele bătrânești de urâciunea unor modernizări barbare și de kitschul arhitectural care a distrus pentru totdeauna multe dintre satele României: ferestre și uși din termopan, ziduri betonate, acoperișuri din tablă și ornamente îndoielnice din fier forjat.
„Nu vreau să spun că sunt un personaj pozitiv 100%, le am pe ale mele (…), dar aproape toată viața mea am iubit oamenii! Au fost puține momente când mi s-au părut urâți de tot. Îmi plac oamenii, sunt frumoși, fiecare cu toate necazurile lui, cu tarele lui. Până la urmă, descoperi ceva frumos într-un om! Cred că trebuie să ne uităm unii la ații, nu cu înțelegere în sensul de a ierta la nesfârșit, dar cu inteligență și cu dragoste”, mai spune pictorul Ștefan Câlția
