Laptele se va ieftini cu cel puţin 20% în toate marile magazine

foto: pexels.com

Laptele de provenienţă românească se va ieftini cu cel puţin 20%, de la 1 mai 2023, în toate marile reţele comerciale, ca urmare a discuţiilor iniţiate de Consiliul Concurenţei.

„Toate marile reţele comerciale au acceptat să participe la acordul voluntar pentru reducerea preţului laptelui, ca urmare a discuţiilor iniţiate de Consiliul Concurenţei, iar în perioada următoare vor negocia cu fiecare procesator cu care colaborează”, anunţă autoritatea de concurenţă, potrivit News.ro.

Acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit pentru o perioadă de şase luni şi urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanţi ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România şi ai Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România.

„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanţiale, la raft, ale preţurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Florian Shaorma - Pasti
JTTI
Primaria Soars - Pasti 2024
Victoria Federal IFN
Demgy
Isoplus Special - Pasti
Brutaria Dragus

Reducerea de cel puţin 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoţie, şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%).

„Ne aşteptăm că în cele şase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflaţia se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creşteri atât de mari ale preţurilor alimentelor”, a mai adăugat preşedintele Consiliului Concurenţei.


Apreciază
Distribuie