Construcția noului pod peste Olt, din comuna Voila – cunoscut ca „podul NATO” -, se apropie de final. Consiliul Județean Brașov a anunțat marți că lucrările executate de firma CON-A SRL se află în ultima etapă. Deși termenul contractual de finalizare este august 2025, autoritățile estimează că obiectivul va fi gata în cursul lunii viitoare.
Lucrările actuale includ pregătirea amplasamentului pentru asfaltare, realizarea hidroizolației și amenajarea infrastructurii rutiere de acces pe ambele maluri ale Oltului. După aceste intervenții va fi turnat primul dintre cele două straturi de asfalt care vor definitiva structura rutieră a podului.
„Ne apropiem cu paşi repezi de momentul finalizării noului pod peste Olt situat în comuna Voila. Privind în urmă, implementarea acestui proiect n-a fost deloc uşoară”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea. El a reamintit dificultățile întâmpinate în faza de proiectare, cauzate de cerințele Ministerului Apărării Naționale și ale companiei Hidroelectrica, precum și de faptul că procedura de achiziție a trebuit reluată de patru ori până la atribuirea contractului.
Podul, cu o lungime de 93,95 metri și o lățime de 13,50 metri, este proiectat să aibă o durată de viață de 100 de ani. După demolarea vechiului pod, a fost necesară construirea unor fundații complet noi, finanțate separat din bugetul județului cu suma de peste 11 milioane de lei. Ulterior, în decembrie 2024, CON-A a început efectiv construcția noului pod, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală – Etapa a II-a (PNDL II), cu o valoare totală a investiției de peste 32 milioane de lei, la care se adaugă cofinanțarea județeană.
Situat pe drumul județean 105, podul are un rol strategic în asigurarea conectivității dintre localitățile Cincșor și Cincu și Drumul Național 1. Acesta facilitează accesul către poligonul NATO din zonă și promite să aducă un impuls important investițiilor și dezvoltării economice în Țara Făgărașului și în zonele adiacente din dreapta Oltului.