Polițiștii rutieri au verificat marți, 13 aprilie, legalitatea efectuării transportului rutier public de persoane și respectarea de către toți conducătorii de autovehicule a legii circulației pe drumurile publice. Acțiunea s-a desfășurat pe raza întregului județ Brașov.
56 de forțe de ordine au participat la acțiunea care s-a desfășurat pe raza întregului județ Brașov.
Polițiștii au aplicat 326 de sancțiuni contravenționale:
- 211 pentru nerespectarea regimului legal de viteză
- 16 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
- 5 pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire
- 1 pentru nerespectarea prevederilor privind acordarea de prioritate pietonilor
- 6 pentru nerespectarea prevederilor H.G. 69/2012
- 8 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020
- 79 de sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative cu incidență în domeniu.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 112.400 lei, a anunțat IPJ Brașov.
De asemenea, în cadrul acțiunii au fost constatate trei infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind întocmite dosare penale.
Polițiștii au reținut 31 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și au reținut 10 certificate de înmatriculare.