Mihai Mărgineanu, Horia Brenciu și JO, la Zilele Cetății Făgărașului

Zilele Cetății se vor desfășura în perioada 17-20 august, în centrul orașului, iar programul muzical și cel de activități sunt încărcate. Artistii invitati îi vor încânta pe făgărășeni cu toate genurile muzicale. Meșteșugarii vor avea o alee dedicată lor si în acest an. Nu vor lipsi nici comercianții care sunt doar din zona Făgărașului.

Programul de la scenă este completat de diverse activități care vor avea loc în cetate. Sărbătoarea orasului este un eveniment pentru toate gusturile și pentru toate categoriile de vârstă. Consiliul Local a aprobat suma de 250.000 de lei, din bugetul local, pentru cele patru zile de festival.

În primele două zile, pe scena amplasată lângă Casa de Cultură, vor urca artiștii de muzică populară. George Rotaru, Ionela Moruțan, Daniel Rosalim și Tarafaul din Carpați vor evolua pentru făgărăşeni și turiști. Toți artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Casei de Cultură Făgăraș, condusă de maestrul dirijor Alexandru Dodos.

Mihai Mărgineanu & Band, JO, Anca Parlea Band și trupele Tribute to AC/DC, Triplu Sec, DINFIER, Traffic Strings, sunt artiștii care vor concerta pe aceeași scenă, în ultimele două zile ale festivalului. 

Horia Brenciu & Orchestra vor încheia evenimentul dar nu fără tradiționalul foc de artificii.

În fiecare seară, după ora 23:30, sunteți invitați la after party. MOON SHIFT se va desfășura în cortul amplasat în parcarea cetății iar artiștii pe care îi veți întâlni acolo sunt Mad’ox, Mafteo & Marius Mateoi, GODEANU, Juicy Trip si Raoul Russu. 

curatare tapiterie
Proaspat Alb
Primaria Soars - Pasti 2024
Sezar Forest - soferi profesionisti
JTTI
Monumente funerare

Copiii nu au fost uitați, organizatorii au pregătit pentru ei un parc de distracții și Grădinița Medievală.

Gurmanzii vor putea savura din bucatele pregătite de comercianții făgărășeni iar cei care vor să achiziționeze suveniruri sunt îndrumați către meșteșugarii care vor veni la Zilele Cetății cu opinci, covoare țesute manual, ceramică, sticlărie, port popular, mărgele, curele, bijuterii din lemn, tricotaje și multe alte produse.

În cadrul evenimentului se vor desfășura și Zilele Voluntariatului și Inițiativelor Civice (ZVÎC) 2017.

Aici gasesti programul complet al Zilelor Cetății Făgăraș.


Apreciază
Distribuie