Mihai Teacă participă la un concurs internaţional de pian

Mihai Teacă, tânărul muzician făgărăşean care s-a remarcat anul acesta şi prin participarea la,,Românii au talent”, se află în aceste zile la Sibiu, la ediţia a XIX-a a Concursului-Festival Internaţional de Interpretare Pianistică şi Compozitie ,,Carl Filtsch”.

Din 7 în 13 iulie, Sala Thalia din Sibiu este gazda unuia dintre cele mai mari concursuri de pian cu participare internaţională.

Mihai participă la categoria de vârstă 14 ani cu trei piese, printre care una compoziţie proprie. El şi-a câştigat intrarea în concurs printre primii zece, în urma preselecţiei. Festivalul este prevăzut cu trei premii la fiecare din cele trei categorii de vârstă în parte. Festivitatea de premiere şi concertul de gală a laureaţilor vor avea loc duminică, în ultima zi, de la ora 19.00. Premiile în bani sunt cuprinse între 1.000 şi 3.000 de euro.

Primaria Soars - Pasti 2024
Victoria Federal IFN
Monumente funerare

Carl Filtsch este una dintre cele mai interesante apariţii din istoria muzicii saşilor transilvăneni şi o personalitate notabilă a muzicii romantice a veacului al XIX-lea.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie