Mii de voluntari au împădurit 27 de hectare cu o sută de mii de puieți

foto: FB/Plantăm fapte bune în România

Plantăm fapte bune în România a împădurit 27 de hectare cu aproape 100.000 de puieți, anul trecut.

Inițiativa națională, pe bază de voluntariat, s-a desfășurat în localități din 11 județe din România. Cei aproape 100.000 de puieți au fost plantați pe terenuri aflate în proprietate publică și afectate de diverse procese de degradare, de către cei 3.000 de voluntari prezenți la acțiuni.

„Purtăm pădurile noastre în minte, în suflet și lor le datorăm existența trecută, prezentă și viitoare. Azi simțim cu toții că suntem îndatorați acestora și că drumul spre o comuniune benefică tuturor cu întreaga natură este lung și anevoios. Dar necesar. Veșnicia se naște și în pădure! În toți acești ani, misiunea noastră a fost și încă este aceea de a planta păduri și de a crește împreună cu ele”, a declarat Marin Toma, reprezentantul Plantăm fapte bune în România.

Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Reno Depo
Monumente funerare
Go Pro Infrastructure
Zambete la cafea - Maria Visu

Acțiunile desfășurate în 2018 au presupus atât inițierea de culturi forestiere noi, cât și completări și îngrijiri ale suprafețelor plantate în anii precedenți și participarea la evenimente sportive. Inițiativa a fost susținută de aproape 500 de voluntari care au alergat la Semimaratonul București și la Maratonul Internațional București sau au înotat la Swimathon București pentru a susține cauza pădurilor.

Din cauza secetei, o parte dintre acțiuni au fost reprogramate pentru primăvara și toamna acestui an. Din 2011, de când a pornit inițiativa și până la finalul anului 2018, aproape 35.000 de voluntari au contribuit la plantarea și îngrijirea a 763.000 de puieți care au împădurit o suprafață totală de 235 hectare din 27 de județe.


Apreciază
Distribuie