Noi puţuri de captare pentru apă

După semnarea contractului care priveşte reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canal din municipiu, iată că a fost semnat şi contractul pentru reabilitarea captării şi a aducţiunilor până la Făgăraş.

Miercuri, 6 noiembrie, în sala de şedinţe a Primăriei s-a semnat contractul în sumă de peste 12,5 milioane lei fără TVA între directorul societăţii Apă Canal Făgăraş şi reprezentantul asocierii de firme care a câştigat licitaţia, respectiv inginerii Mircea Niculescu şi Dorel Peciu-Florianu.

Trei firme s-au reunit pentru a duce la bun sfârşit această lucrare: Hidroconstrucţia, General Concrete Cernavodă şi Benni Prest. Liderul asocierii este Hidroconstrucţia, iar directorul sucursalei Sebeş al societăţii, ing. Peciu, a fost prezent la Făgăraş la semnarea contractului.

Un an şi jumătate de şantier

Din momentul începerii acestor lucrări şi până la finalizarea lor nu va trebui să treacă mai mult de 18 luni, termen stipulat în contract. Cu toate acestea, directorul Mircea Niculeascu şi-a exprimat speranţa că cele trei firme asociate vor finaliza obiectivul propus prin contract chiar mai înainte de termen.

Contractul prevede reabilitarea a 30 de puţuri din Pojorta, Hurez şi Iaşi, construcţia a 4,5 km reţea de legătură între puţuri, reabilitarea a două rezervoare înmagazinare apă conectate la două instalaţii noi de clorinare şi două staţii de pompare. „Puţurile vor fi săpate la o adâncime de 50 de metri şi va exista un debit de apă de 18 mc pe oră. Unele din vechile amplasamente aveau probleme cu calitatea apei, astfel că ne vom deplasa puţin cu amplasamentul”, a explicat dir. Niculescu de la Apă Canal. De asemenea vor fi înlocuite conductele de aducţiune prin care apa este transportată la Făgăraş pe o lungime de peste 10 km. Aducţiunea veche era realizată din azbociment, cu pierderi importante de apă şi cu impact negativ asupra calităţii apei de băut. Noile conducte sunt confecţionate din polietilenă DN400, un material rezistent ce nu alterează calitatea apei.

45.000 de locuitori vor beneficia de această reabilitare, respectiv cetăţenii din Făgăraş, Beclean, Hurez, Luţa, Ludişor, Iaşi, Săsciori, Săvăstreni, Pojorta, Voivodeni, Voila, Cincşor şi Cincu. Toate acestea sunt alimentate din conducta respectivă.

Isoplus Special - Pasti
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Proaspat Alb
Moveos
Monumente funerare
Amanet King Onix

Altă Mărie, altă pălărie

Contractul cu reabilitarea puţurilor şi a aducţiunii nu trebuie confundat cu contractul care priveşte reţele de apă şi canal de pe raza Făgăraşului. Este o altă lucrare, un alt constructor, o altă sumă şi un alt termen de finalizare. Acesta se ridică la 43,4 milioane lei fără TVA şi presupune reabilitarea a 28 km conducte de apă şi 25 km conducte de canalizare. De asemenea, reţeaua de apă va fi extinsă cu 3,6 km, iar cea de canal cu 8,6 km.

Când aceste două contracte vor fi ajuns la final, „cetăţeanul va bea o apă potabilă curată şi în condiţii demne de secolul în care trăim”, a precizat edilul Sorin Mănduc, mulţumit de faptul că a văzut cele două mari contracte semnate în mandatul său.

Cât despre constructor, liderul celor trei firme, Hidroconstrucţia, a fost o prezenţă obişnuită ani de zile în zona Făgăraş. „Tot făcând lucrări hidrotehnice ne-am specializat şi în lucrări tehnico-edilitare şi iată că acum revenim la Făgăraş”, a declarat ing. Peciu, şeful filialei de la Sebeş a societăţii Hidroconstrucţia.

La această oră Hidroconstrucţia mai execută pentru Apă Canal Sibiu alte două lucrări în Sibiu, de traversări pe sub linia ferată a apelor uzate spre staţia de epurare.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie