Noua bază militară NATO din Cincu va fi gata până la sfârșitul anului (video)

foto: arhivă/euronews.ro

Noua bază militară a NATO, aflată în inima României, la Cincu, este aproape gata. Aici funcționează deja primul grup de luptă al Alianței de pe teritoriul țării noastre, condus de Franța, relatează Euronews România.

Cei 400 de militari francezi care fac parte din grupul de luptă se antrenează aproape zilnic în poligonul de la Cincu. În scurt timp, numărul trupelor va fi dublat. Odată ce infrastructura va permite, batalionul va fi și mai puternic, pentru că aici va fi dislocat și armament greu. Din unitate fac parte militari francezi și olandezi cu un nivel foarte ridicat de reacție.

Poligonul de la Cincu este spațiul perfect pentru a simula cele mai ample scenarii. Militarii se antrenează inclusiv pentru lupta în mediul urban, notează jurnaliștii care au realizat reportajul în centrul țării.

Militarii francezi au fost trimiși de urgență în România, imediat după invazia Ucrainei de către Rusia în 24 februarie. Lor li s-au alăturat și militari olandezi. La acest moment, batalionul cantonat la Cincu reprezintă cea mai importantă unitate sub comanda NATO din România, potrivit Euronews România.

Prezența grupului de luptă NATO în România are rol de descurajare, însă militarii străini sunt pregătiți de orice: în timpul exercițiului militar ei au simulat un atac asupra unei clădiri în care s-ar afla inamici. De la distanță, primesc informații esențiale. Într-o situație reală, militarii au radare care pot detecta ținte la o distanță de 20 de kilometri.

Florian Shaorma - Pasti
Demgy
curatare tapiterie
Amanet King Onix

Războiul din Ucraina a determinat NATO să activeze pentru prima dată în istorie Forța de Reacție Rapidă. A fost dublat numărul grupurilor de luptă: sunt patru noi batalioane multinaționale trimise în sudul flancului estic, mai precis în Slovacia, Ungaria, Bulgaria și în România, unitate aflată sub comanda Franței.

La Cincu sunt și peste 60 de geniști belgieni. Ei ajută la ridicarea noii baze NATO, estimată să fie gata la 1 noiembrie, precizează sursa citată.


Apreciază
Distribuie